Familia unei fetițe de numai trei săptămâni acuză de malpraxis pe medicii de la Spitalul Clinic de Pediatrie „Sf. Ioan” din Galați, după ce micuța a decedat la trei ore după ce fusese operată pentru eliminarea unui chist. Starea de sănătate a fetiței a fost investigată timp de două săptămâni și medicii au hotărât că trebuie operată.
Familia a solicitat transferarea micuței la București, pentru ca intervenția chirurgicală să aibă loc în cele mai bune condiții, însă medicii au recomandat ca operația să fie efectuată la Galați, pentru că nu era vorba de o intervenție complicată și șansele de reușită erau foarte mari, de 99%.
„După operaţie chiar doamna doctor chirurg mi-a spus că totul a fost în regulă şi că după ora trei o să o aducă în salon. Apoi mi-au spus că a murit, dar când am întrebat de ce, au fugit. Medicul anestezist mi-a spus că au apărut complicaţii şi că avea o malformaţie congenitală, un chist apos, despre care ar fi trebuit să mi se spună de când eram însărcinată. Am născut prin cezariană, copilul a avut trei kilograme și o sută de grame și nota 8. Mi s-a spus că e bine. Am fost la medic cât am fost însărcinată. Nimeni nu mi-a spus că este vreun pericol de moarte. Vreau ca toţi cei care au greşit să plătească pentru că ei mi-au omorât fetiţa”, spune Diana Istrate, mama fetiţei decedate.
Rudele se plâng că nu li s-a permis să ducă fetița la Bucureşti: „Mama fetiţei le-a zis medicilor că vrea să plece cu copilul la Bucureşti, însă doamna dr. Niţă i-a garantat că 99,9% totul va decurge fără probleme. După operaţie, doamna doctor i-a spus mamei că totul a mers bine şi că aşteptăm să se refacă. La puţin timp ne-a zis că fetiţa a murit. I-am dat şi 700 de lei doamnei doctor şi nici măcar nu a venit să stea de vorbă cu noi”, a declarat Ionica Cocu, mătuşa fetiţei.
CONSECINŢE
Patru anchete vor stabili dacă a fost malpraxis
În acest caz au fost declanșate două anchete, una a Direcției de Sănătate Publică (DSP) Galați și alta a spitalului, dar vor mai fi o anchetă a Colegiului Medicilor și una a Parchetului. „Este vorba de un nou-născut de trei săptămâni la care s-a diagnosticat intrauterin o tumoră gigant de ovar stâng. Fetiţa a fost internată în urmă cu două săptămâni în Spitalul de Copii şi la care a trebuit să se practice o intervenţie chirurgicală deoarece chistul s-a torsionat. Au apărut complicaţii după operaţie, complicaţii care au dus la insuficienţă multiplă de organe “, a precizat dr. Geta Badiu, directorul medical al spitalului.
Purtătorul de cuvânt al DSP, dr. Valentin Boldea a declarat că în acest caz va fi efectuată o anchetă, rezultatele acesteia urmând să fie comunicate în aproximativ trei luni. Familia a angajat un avocat și va depune plângere la Parchet pentru ucidere din culpă şi la Colegiul Medicilor, pentru culpă medicală. În urma finalizării acestor anchete se va stabili dacă a fost caz de malpraxis.