Actul care dezvăluie adevărata identitate a lui Vîntu

Cele câteva procese în care oameni politici şi oameni de afaceri au calitatea de inculpaţi zdruncină temelia fragilă a statului de drept mai aprig decât o fac duşmanii externi ai României. Ele reprezintă totodată un test minunat pentru a ne da seama unde ne plasăm cu adevărat din perspectiva funcţionării instituţiilor cu rol în contracararea asediului. Între timp, rămânem cu certitudinea trecutului şi cea a prezentului. De-a lungul timpului, pentru unii au fost îndulcite paragrafe importante de lege, pentru alţii a fost aservit votul din Parlament, iar cei care şi-au permis luxul au sacrificat o parte a presei, pe care au folosit-o ca târnăcop, armă altfel eficientă în scoaterea din circuit a unuia ca Troţki.

Ultimele zile şi luni ne-au arătat însă că practicile subversive, impuse de mizele existente în marile dosare, se diversifică şi tind să stabilească un prag nou pentru paroxism. Tentaculele unora dintre inculpaţi se aruncă, mai nou, direct la gâtul magistratului responsabil cu dosarul. După ce Victor Ponta şi Adrian Năstase au plasat informaţii incorecte despre persoana omului în robă sau au folosit calităţi oficiale pentru a-l intimida, anturajul lui Sorin Ovidiu Vîntu a făcut, în sfârşit, pasul cel mare. Orice infractor dornic de vendetă şi orice killer profesionist poate interacţiona acum, mai uşor ca oricând, cu judecătoarea care trebuie să ducă până la capăt procesul în care SOV este acuzat de favorizarea infractorului Nicolae Popa – fost administrator Gelsor, implicat în crahul FNI, condamnat la 15 ani de puşcărie şi refugiat în Indonezia, unde a fost capturat după aproape un deceniu de fugă. Printr-un gest fără precedent, maşinile de spălat cu fise ale miliardarului au pus la uscat, în soare, copia după actul de identitate al judecătoarei. Google face acum din această doamnă un magistrat mai vulnerabil, prin expunerea întregului set de date personale. Chiar dacă ulterior a fost retras, documentul s-a plimbat suficient de mult prin servere pentru a fi multiplicat de cei interesaţi.

Dintr-un anumit punct de vedere nu mai este nimic de făcut. Timpul nu mai poate fi dat înapoi, e drept, însă ni se aştern în faţă o curiozitate şi o întrebare. În primul caz, statul român este obligat să le arate cetăţenilor care îl întreţin dacă într-adevăr s-a întărit în ultimele 15 luni, dând astfel curs sfatului dat „pro bono” chiar de SOV. Dacă da, autorii atentatului la siguranţa şi imaginea judecătoarei lui Vîntu vor fi curând cunoscuţi şi pedepsiţi. Iar inculpatul, probabil, va mai bifa un regret pentru că nu s-a putut abţine atunci când s-a trezit consiliind un stat care acum îl judecă. Dacă nu, adică dacă nu s-a întărit, atunci magistratul şi justiţia, în întregul ei, să se păzească: asaltul se va înteţi din multiple direcţii.

Pe de altă parte, intensificarea interacţiunilor „face-to-face” dintre Victor Ponta şi judecătoarea care l-a arestat pe baronul Constantin Nicolescu, dintre Adrian Năstase şi judecătoarea din procesul „Trofeul Calităţii”, dintre Sorin Ovidiu Vîntu şi pretorienii săi cu judecătoarea care îl va condamna sau nu pentru favorizarea unui infractor mă face totuşi să mă întreb: de unde apetitul ridicat pentru noul şi brutalul „modus operandi” în influenţarea magistratului?

O fi oare acesta şi un semn bun? Până acum, tradiţia intimidării unui judecător a impus metode mai „delicate” şi discrete – bani, promovări, cumetrii. Ce se întâmplă însă mai nou? S-au blocat pârghiile corupţiei în marile dosare? S-a instalat, în sfârşit, disperarea?