-0.9 C
București
duminică, 12 ianuarie 2025
AcasăSpecialActrița Olga Tudorache a fost internată la Spitalul Elias

Actrița Olga Tudorache a fost internată la Spitalul Elias

Doamna teatrului romnesc, actriţa Olga Tudorache a fost spitalizată, luni, la Spitalul Universitar de Urgenţă Elias, pentru evaluarea stării de sănătate, au transmis reprezentanţii unităţii medicale pentru News.ro.

"Scopul internării este evaluarea stării de sănătate şi stabilirea celei mai adecvate atitudini terapeutice", au precizat reprezentanţii Spitalului Elias.

Olga Tudorache s-a născut pe 11 octombrie 1929, în comuna Oituz din judeţul Bacău. În anul 1951, a absolvit Institutul de Teatru şi a intrat în echipa Teatrului Tineretului din Bucureşti, unde a jucat până în anul 1966, când instituţia teatrală a fuzionat cu Teatrul Nottara. De atunci, actriţa a jucat la Teatrul Mic, până în anul 1978, la Teatrul Foarte Mic şi la Teatrul Naţional din Bucureşti.

Cele mai citite

Diana Șoșoacă a fost prezentă la ceremonia de învestire a președintelui venezuelean Nicolás Maduro

Diana Șoșoacă, liderul partidului SOS România, a călătorit în Venezuela, unde a participat la ceremonia de învestire a președintelui Nicolás Maduro, în ciuda controverselor...

Ultima oră
Pe aceeași temă