18.9 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialActriţa June Fairchild a murit din cauza unui cancer hepatic

Actriţa June Fairchild a murit din cauza unui cancer hepatic

Actriţa americană June Fairchild, una dintre vedetele comediei "Printre fumuri/ Up In Smoke", a murit la vârsta de 68 de ani, din cauza unui cancer hepatic, informează Mediafax.

Actriţa americană a murit joi, într-un spital din Los Angeles. June Fairchild a devenit cunoscută pentru filme precum "Pretty Maids All in a Row" – în care a jucat alături de Rock Hudson, "Pe urmele banilor/ Thunderbolt and Lightfoot" – în care i-a avut ca parteneri de afiş pe Clint Eastwood şi Jeff Bridges, şi "Al şaselea soţ/ Sextette" – ultimul film important al actriţei Mae West.

A jucat şi alături de Jack Nicholson în "Condu, spuse el!/ Drive, He Said" şi în comedia "Head", alături de trupa rock The Monkees, dar este probabil cel mai cunoscută pentru rolul din comedia din 1978 "Printre fumuri/ Up In Smoke", cu Cheech Marin şi Tommy Chong, în care a interpretat rolul unei dependente de droguri.

A avut o relaţie cu cântăreţul Danny Hutton şi, potrivit presei americane, ea ar fi fost persoana care a inventat numele formaţiei acestuia, Three Dog Night, însă s-a luptat vreme îndelungată cu dependenţa de droguri şi de alcool şi a ajuns să locuiască în celebrul cartier rău famat din Los Angeles, Skid Row.

A stat pentru o scurtă vreme şi în închisoare în 2001, după ce a refuzat să execute o sentinţă de muncă în folosul comunităţii, emisă de un tribunal local împotriva ei pentru conducerea automobilului în stare de ebrietate.

Cele mai citite

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...
Ultima oră
Pe aceeași temă