2.5 C
București
joi, 26 decembrie 2024
AcasăSpecialActorul George Motoi a murit. Reacțiile colegilor de scenă

Actorul George Motoi a murit. Reacțiile colegilor de scenă

UPDATE: Reacția actorilor la moartea lui George Motoi

UPDATE: Actorul George Motoi va fi înmormântat vineri, într-un cimitir din București

–––-

Actorul George Motoi a murit, miercuri, la vârsta de 79 de ani, a anunţat familia acestuia pe pagina de Facebook a artistului, relatează Mediafax.

Citește și: FOTO+VIDEO. Cine a fost actorul George Motoi

"Tatăl meu şi-a trăit viaţa cu discreţie şi demnitate, preţuind fiecare clipă frumoasă şi învăţând din greşeli, cu bucurie şi fără regrete. La fel a ales să părăsească această lume, discret şi demn. M-a rugat să-i promit că voi păstra discreţia asupra bolii şi asupra trecerii lui în nefiinţă. Am de gând să-mi respect această promisiune şi vă rog şi pe voi să mă ajutaţi să fac acest lucru. Drum bun, tată, spre ceruri! Drum bun, George Motoi, spre ceruri!, Raluca", se arată în mesajul de pe pagina de Facebook a artistului.

Născut pe 22 ianuarie 1936, la Arman, în Bulgaria, George Motoi a avut o carieră bogată în teatru şi film.

În 1958 a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică București, iar apoi a jucat la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, instituţie ale cărei baze le-a pus alături de colegii săi de generaţie. După o perioadă petrecută la Teatrul din Bacău şi la Teatrul Naţional din Cluj, George Motoi devine unul dintre actorii importanţi din ţară.

În film a avut o colaborare constantă cu regizoarea Malvina Urșianu, potrivit wikipedia.org.

Printre filmele în care a jucat se numără "Întoarcerea lui Magellan" (1974), "Trecătoarele iubiri" (1974), "Frații Jderi (1974), "Un august în flăcări" (1975), "Marele singuratic" (1977), "Buzduganul cu trei peceți" (1975), "Trandafirul galben" (1982), "Masca de argint" (1985), "Colierul de turcoaze" (1986), "Chira Chiralina" (1992), "Terente – regele bălților" (1992).

Cele mai citite

China prelungește ancheta antidumping asupra coniacului european

Ministerul Comerțului din China a anunțat prelungirea cu trei luni a anchetei antidumping asupra coniacului din Uniunea Europeană, decizie ce va duce la o...

Banca Centrală Europeană va intensifica măsurile contra creditorilor care întârzie remedierea deficiențelor

Banca Centrală Europeană (BCE) intenționează să adopte măsuri mai ferme împotriva băncilor care se ocupă lent de remedierea deficiențelor semnalate de autoritățile de reglementare. Potrivit...

AUR intervenție la Consiliul Concurenței pentru vânzarea E.ON Energie România către MVM din Ungaria

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) a sesizat la începutul acestei săptămâni Consiliul Concurenţei cu privire la tranzacţia de vânzare a E.ON Energie România către...
Ultima oră
Pe aceeași temă