Principalele acţiuni europene au deschis în creştere şedinţa de vineri, după avansul puternic de joi, investitorii fiind optimişti după acordul liderilor din zona euro pentru stoparea crizei datoriilor suverane, transmite Reuters, citată de Mediafax.
Până la 7:03 GMT, indicele FTSEurofirst 300, care include cele mai importante companii europene, a avansat cu 0,2%. În octombrie, indicatorul a câştigat 10,6% şi ar putea înregistra în octombrie cea mai bună lună începând cu aprilie 2009.
Cotaţiile de pe bursă vor continua să-şi revină, probabil, şi săptămâna următoare, înaintea reuniunii G20 de pe 3-4 noiembrie, consideră Edmund Shing, analist la Barclays Capital.
„Următorul eveniment cheie este peste numai o săptămână. Până la acel moment, acţiunile ar putea, probabil, creşte în continuare”, a spus el.
Acţiunile din sectorul bancar, lovite puternic în ultimele luni de temerile legate de criza datoriilor şi pericolul falimentului Greciei, au urcat cu 0,7%, după creşterea de 8,9% de joi. Totuşi, indicele sectorului bancar se află, încă, în declin cu 23,5% faţă de începutul anului.