Conducerea SIF Banat-Crisana vrea sa emita o serie de titluri gratuite destinate actionarilor sai, cu scopul de a mari capitalul social al societatii de investitii financiare cu peste 27,4 milioane RON. Practic, actionarii vor trebui sa aleaga intre a-si ridica dividendele care li se cuvin din realizarile obtinute anul trecut sau sa primeasca la fiecare doua actiuni detinute una gratuit.
Cei mai avantajati in aceasta ultima varianta ar fi actionarii care detin un portofoliu mare de actiuni, cu conditia ca randamentul SIF Banat-Crisana sa se mentina la o crestere a valorii. „In portofoliul SIF Banat-Crisana exista in prezent peste 8,4 milioane de actionari, dar celor care detin peste 975 de actiuni le-am trimis buletinele de vot inclusiv prin posta „pentru a-si putea exprima optiunea”, a declarat presedintele Consiliului de Administratie (CA) al SIF Banat-Crisana, Ioan Guzman.
Potrivit sursei citate, se spera obtinerea celor 50 plus un vot necesare adoptarii acestei hotarari. Cuzman s-a aratat circumspect la intrunirea cvorumului necesar. „Nu ma tem ca actionarii nu vor intelege ca ies in castig alegand varianta de a primi actiuni, dar s-ar putea sa nu-si exprime votul, iar in acest caz se va merge pe varianta de a distribui dividende”, a mai declarat presedintele CA. El a adaugat ca valoarea unei noi actiuni gratuite pe care SIF o va emite nu va depasi 0,10 lei.