Un turist britanic a murit, iar alți doi sunt răniți, după ce au fost loviți de o mașină, în Tulcea. Cei trei mergeau pe biciclete.
Accidentul s-a petrecut în apropiere de localitatea Agihiol. La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale Serviciului de Amblanță al Județului Tulcea și ale ISU Delta Tulcea. Doi dintre pacienți au fost transportați cu elicopterul SMURD la spitalul din Galați.
Cei trei turiști, cu vârste cuprinse între 56 și 60 de ani, mergeau cu bicicletele pe drumul european 222E, când au fost loviți de o mașină condusă de un șofer de 22 de ani, conform Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Tulcea.
”Am făcut tot ce era posibil pentru unul din turiști, însă nu am mai putut să-l salvăm. Un alt turist britanic a fost transportat la spitalul din Galați cu un elicopter SMURD, iar cel de-al treilea biciclist rănit a fost internat la spitalul din Tulcea”, a declarat directorul Serviciului Județean de Ambulanță, Dumitru Vâlcu, citat de agenția Agerpres.
Turistul internat la spitalul din Tulcea ar avea o comoție și ar fi puternic lovit în abdomen, iar medicii îi fac teste la computerul tomograf.
Știre în curs de actualizare