Un autotir a intrat, joi, în coliziune cu un tren de persoane care circula pe ruta Oravița-Timișoara. În accident au fost rănite zece persoane – pasageri în tren, mecanicul de locomotivă, dar și șoferul tirului, informează Agerpres.
„Au fost aduse zece victime în urma unei tamponări dintre un tren și un tir, toate fiind stabile din punct de vedere hemodinamic. În momentul de față, persoanele respective se află în investigații. Nu par să aibă probleme deosebite, cel puțin risc vital nu pare să aibă niciunul”, a declarat Emil Bunda, medic la Unitatea de Urgențe din Spitalul Județean de Urgențe din Reșița.
Dintre cele zece victime, trei sunt persoane de peste 70 de ani.