6 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecialAccident cu doi morţi la ieşirea din Capitală

Accident cu doi morţi la ieşirea din Capitală

Două persoane, respectiv un motociclist şi persoana din spatele acestuia, şi-au pierdut viaţa, vineri seară, într-un accident rutier produs la ieşirea din Capitală, pe DN 1, după ce vehiculul a lovit un bărbat care, potrivit martorilor oculari, a încercat să traverseze neregulamentar.Accidentul a avut loc în jurul orei 22.00, pe sensul de mers către Ploieşti.

În urma impactului, cele două persoane aflate pe motocicletă, un tânăr şi o tânără, au fost proiectate în stâlpii de protecţie de pe marginea drumului, iar bărbatul care traversa, în partea opusă.

La faţa locului au sosit mai multe echipaje de Poliţie, unul de descarcerare şi un altul de la SMURD. Potrivit informaţiilor de la faţa locului, bărbatul care a vrut să traverseze prin loc nepermis a fost găsit inconştient şi i s-au făcut manevre de resuscitare. Ulterior, el a fost transportat de urgenţă la spital.

 

Traficul rutier pe DN 1 a fost întrerupt, după ce poliţiştii au încercuit perimetrul în care s-a produs accidentul, pentru a face cercetări.

 
Cele mai citite

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...

Inspector RAR, trimis în judecată pentru multiple infracțiuni de corupție

Rețeaua facilita, contra cost, atestarea falsă a efectuării inspecțiilor tehnice periodice (ITP) pentru vehicule care nu erau prezente în stațiile de inspecție Procurorii Direcției Naționale...

Sorin Grindeanu anunță finalizarea și punerea în trafic a încă 250 km de drum de mare viteză în 2025

În prezent, România beneficiază de o rețea rutieră de mare viteză de 1.280 km Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că România continuă să accelereze...
Ultima oră
Pe aceeași temă