» La trei ani de la integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, gradul de absorbtie a fondurilor europene este catastrofal.
» Expertii in domeniu spun ca unul dintre motivele pentru care banii nu ajung la intreprinzatori este birocratia.
» Vicepresedintele AIPPIMM a prezentat la Constanta masurile luate pentru a elimina aceste neajunsuri.
Dezbaterea organizata sambata de cabinetul senatorului Mircea Banias, intitulata "Solutii pentru dezvoltarea IMM-urilor. Finantarea si protejarea afacerii de efectele crizei", a adunat sute de reprezentanti ai institutiilor statului si mediului privat de afaceri. Principala tema dezbatuta a fost aceea a atragerii fondurilor europene. "Ne aflam in al treilea an de la integrarea Romaniei la Uniunea Europeana si, practic, cifrele si realizarile tariii noastre la gradul de absortie pe fondurile europene sunt catastrofale. De ce? Pentru ca nu am putut absorbi acesti bani. Uniunea Europeana aloca pentru perioada 2007-2013 aproximativ 32 de miliarde de euro. Aceasta suma ne-ar putea realiza 3,5% din deficitul bugetar", a precizat Dumitru Nancu, vicepresedintele Agentiei pentru Implementarea Proiectelor si Programelor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii (AIPPIMM). Acesta a precizat ca unul dintre motivele pentru care banii europeni nu ajung la intreprinzatori este birocratia.
Pentru a combate acest fenomen, in sedinta de Guvern de joi a fost aprobat un memorandum pentru usurarea accesului la fondurile structurale. "Am luat toate documentele pe care un intreprinzator trebuie sa le depuna la dosarul de finantare si am constatat ca ii trebuiau 27 de avize si acte."
Masuri concrete
"Prima masura a fost micsorarea numarului de avize la sase", a explicat vicepresedintele AIPPIMM. Astfel, de la 1 aprilie se vor aplica masuri noi, care prevad, printre altele, renuntarea la unele documente la momentul depunerii proiectului si depunerea doar a declaratiei pe proprie raspundere. Astfel, in momentul in care dosarul este aprobat, intreprinzatorul are la dispozitie 15 zile pentru depunerea tuturor documentelor. De asemenea, se mai are in vedere identificarea unor documente si informatii care sunt disponibile in mod public. Cu alte cuvinte, daca pana acum agentul economic era nevoit sa isi depuna la dosar bilantul contabil, pe viitor acest lucru nu va mai fi necesar, pentru ca organismele intermediare au acces la aceste informatii si pot identifica datele IMM-urilor.
"Pentru a avea acces la fondurile europene, unul dintre criterii era ca intreprinzatorul sa nu aiba datorii la bugetul de stat. Este o masura logica, intrucat statul nu poate da dintr-un buzunar in altul daca respectivul are datorii la bugetul de stat. Dar exista cazuri cand statul are datorii la agentul economic. Prin certificatul fiscal eliberat de ANAF, pe langa datoriile pe care intreprinzatorul le are la bugetul de stat vor fi prevazuti, clar si banii pe care intreprinzatorul ii are de recuperat de la Fisc, astfel incat beneficiarul sa fie eligibil", a spus Dumitru Nancu. Acesta a adaugat ca s-a renuntat si la o alta "aberatie", anume obligativitatea de a depune la dosar copii legalizate. "De acum incolo, toate hartiile care trebuie legalizate se vor depune cu semnatura, conform cu originalul.
Astfel intreprinzatorul este scutit de timp si bani pentru legalizarea acestor documente", a spus el. S-a renuntat si la masura de a depune un rezumat la proiect, dar s-a adoptat si o ordonanta prin care firmele sa poata primi prefinantare. De asemenea, raspunsul la un dosar se va da in maximum 30 de zile, iar plata se va face tot in 30 de zile cel mult. Dumitru Nancu a precizat ca la 1 februarie nu fusese aprobat nici un dosar pe axa prioritara 1. In total, in ultimul an si jumatate au fost semnate 144 de dosare. Numai in ultimele 15 zile s-a reusit deblocarea a 178 de dosare, a caror suma totala echivaleaza cu toti banii oferiti de UE pe 2007.
Importanta bancilor si a garantiilor
La dezbatere au fost prezentii reprezentanti ai sectorului bancar. Asan senol, director regional retail Constanta – Banca Comerciala Romana, a precizat ca bancile nu au oprit creditarea si acestea au investit in continuare in afacerile si proiectele de succes. George Filip, director corporate al aceleiasi banci, a subliniat ca problema se pune putin diferit avand in vedere contextul actual, subliniind rolul de consultanta pe care trebuie sa il aiba o banca comerciala. La randul sau, Cristian Vanghelie, director filiala Constanta a Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM), a declarat ca institutia pe care o reprezinta este un factor principal in dezvoltarea mediului de afaceri.
Acesta a precizat ca fondul percepe un comision de maximum 2% si ca la acesta pot apela toate IMM-urile, indiferent de obiectul de activitate.
Lupta impotriva crizei
Initiatorul dezbaterii, Mircea Banias, a subliniat, in calitate de senator si om de afaceri, importanta IMM-urilor si a banilor europeni: "Fondurile structurale si de coeziune ofera Romaniei o oportunitate unica de dezvoltare a potentialului sau de crestere si de accelerare a procesului de catching-up".
Acesta a punctat principalele masuri pe care actualul Guvern le-a luat pentru a veni in sprijinul cetatenilor si investitorilor, printre care se numara achitarea a 80% din datoriile restante ale vechiului Guvern, modificarea legii achizitiilor publice, mentinerea cotei unice de impozitare, capitalizarea CEC si Eximbank.
Acesta a dezvaluit si masurile care se pregatesc, printre care reducerea numarului de taxe si tarife, neimpozitarea profitului reinvestit incepand cu trimestrul II/2009, stimularea investitiilor prin acordarea de garantii de stat, majorarea prefinantarii proiectelor la 20%, masuri privind TVA pentru anumite proiecte.
» Bani si consultanta
"Daca in anii trecuti, am invatat sa privim cu mult entuziasm o evolutie viitoare a mediului economic, acum trebuie sa privim si intr-un scenariu mai realist, mai pesimist. Dorim sa continuam parteneriatul cu mediul de afaceri care, de fapt este conditia numarul unu. Trebuie gasite solutii de reducere a cheltuielilor business-ului respectiv, de maximizare a veniturilor pentru a suporta acest impact al costurilor pe credit. De asemenea, trebuie gandite afacerile de la inceput, de cand se doreste creditarea, in scenarii care sa accepte si variatii de acest gen. Nu trebuie sa ramanem la ideea de servanti, de a oferi bani. Suntem in masura de a oferi bani si consultanta, datorita faptului ca am urmarit mii de afaceri derulate in timp".
Fondurile europene sunt solutiile impotriva crizei, mai ales ca sunt nerambursabile."
Dumitru Nancu