5 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecialA tras cu ochiul in Romania si Canada

A tras cu ochiul in Romania si Canada

Un presupus spion rus, arestat la jumatatea lunii noiembrie in Canada, dar care in anii '90 a calatorit si prin Romania, va fi expulzat in tara de origine.
Cand a fost arestat pe aeroportul din Montreal, individul avea asupra sa echivalentul a 6.800 de dolari SUA in cinci valute diferite, mai multe carti de credit, trei telefoane celulare, doua aparate foto digitale si un aparat radio pe unde scurte. Adevarata sa identitate nu este cunoscuta. El a obtinut in trei randuri (1995, 2000 si 2002) un pasaport canadian pe numele Paul William Hampel, pe baza unui certificat de nastere falsificat conform caruia s-ar fi nascut in decembrie 1965, la Toronto.
„Pseudo-Hampel” – banuit ca este agent al serviciilor ruse de informatii externe SVR – s-a prezentat impasibil si deloc vorbaret in fata Curtii Federale a Canadei. Avocatii au recunoscut ca barbatul arestat de autoritatile canadiene este rus, insa acuzatul nu a recunoscut ca este spion. „Clientul nostru a admis ca nu se numeste Paul William Hampel, ca e de nationalitate rusa, ca s-a nascut la 21 octombrie 1961 si ca nu are un statut in Canada. El este gata sa paraseasca teritoriul canadian”, a declarat avocatul Stephane Handfield.
Misteriosul individ a lasat urme si pe alte meridiane. In 2003, zisul Hampel a publicat la o editura din Serbia insemnarile sale de calatorie, intitulate „Balcanii mei minunati”. Falsul canadian colindase Albania, Bosnia, Bulgaria, Croatia, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Romania si Serbia. „Am inceput sa calatoresc in aceasta regiune europeana la mijlocul anilor '90, cand eram un tanar analist financiar lipsit de ambitii artistice”, marturiseste peregrinul.
Sa fie insa doar o bizara coincidenta faptul ca neobositul calator se afla in Iugoslavia cu cateva luni inaintea operatiunilor NATO din 1998, revenind apoi in octombrie 2000, chiar inaintea caderii lui Slobodan Milosevici? „Domnul Hampel, sau cum l-o chema, avea ciudatul obicei de a fi in locurile geostrategice cele mai fierbinti, in momentele cele mai importante”, declara pentru ziarul „The National Post” un fost ofiter canadian de informatii.
N-ar fi prima data cand Canada expulzeaza un spion rus. In 1996, sotii Dmitri Olsevski si Elena Olsevskaia, doi agenti sub acoperire ai SVR, care foloseau identitatile unor copii canadieni decedati, au fost returnati Maicii Rusii.

Cele mai citite

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă