Celebri monarhi europeni precum Petru cel Mare sau Friedrich al II-lea "cel Mare" au facut, pe parcursul domniei lor, erori mai grave decat cele comise pana acum de Traian Basescu. Greselile lor se soldau odinioara cu periclitarea propriului tron, cu destinele unor natiuni intregi confruntate, subit, cu spectrul anihilarii. Totusi, marile personalitati istorice au tras de fiecare data invatamintele care se impuneau – preluand initiativa, au reusit, de regula, sa-si infranga pana la urma inamicii.
Erorile lui Basescu se prezinta, deocamdata, mai putin nefericite decat cele comise de personalitatile istorice amintite, dat fiind ca nu au avut repercusiuni dezastruoase asupra tarii. In plus, o parte din rezultatele obtinute de presedinte la capitolul afaceri externe si politici de aparare pot fi apreciate drept notabile, acestea plasand Romania mai ferm pe orbita lumii occidentale – in pofida rezistentei opuse atat de fostii sai aliati, cat si de vechii sai adversari fata de aceasta traiectorie.
Ramane insa deschisa intrebarea privind capacitatea presedintelui de a trage invataminte din propriile greseli si de a actiona in consecinta, recte corectiv. Va continua sa se comporte aidoma optimistului ghinionist, aflat intr-o zi de prost augur la masa de joc a unui cazino, plasandu-si cu obstinatie ultimele cipuri pe aceleasi numere considerate norocoase, ferm convins ca pana la urma norocul ii va surade din nou?! Sa speram, spre binele general, ca nu va fi asa. Avand in vedere ca este presedintele unui stat democratic si nu un domnitor de sorginte imperiala, Traian Basescu ar fi bine sfatuit nu doar sa admita deschis, ci si sa explice unele dintre greselile facute pe parcursul acestui mandat. Lista calculelor sale eronate se lungeste pe zi ce trece. Mai intai, si-a subestimat fatal principalul oponent, Calin Popescu Tariceanu, neintuind nici atitudinea latifundiara a acestuia fata de puterea politica.
A admis, ce-i drept, ca a gresit numindu-l pe Tariceanu in 2004 in fruntea Guvernului, dar aceasta vina a presedintelui este inca relativ mica, dat fiind ca atunci spatiul de manevra si optiunile sale erau destul de limitate, iar imaginea lui Tariceanu era oricum una stearsa, respectiv cea a unei simple marionete. Marea greseala a lui Basescu a constat in a nu fi inteles ponderea legaturii premierului cu Dinu Patriciu, potentialul acesteia in vederea sustinerii si maximizarii puterii sefului de Guvern. In al doilea rand, presedintele a esuat in a anticipa ampla miscare de recrutare a celor mai retrograde forte din PSD in vederea augmentarii puterii aflate in mainile lui Tariceanu. La fel de miopi s-au dovedit, in acest din urma caz, si analistii, inclusiv subsemnatul – din nefericire, insa, clarviziunea ramane una dintre principalele indatoriri ale unui presedinte, in servitutea caruia intra inclusiv anticiparea unor scenarii si eventualitati aparent cu totul improbabile sau chiar imposibile.
O alta greseala a survenit in 2005, cand Basescu a decis pastrarea presedintilor consiliilor judetene – preponderent pesedisti – in functii. Acestia si-au sustinut formatiunea in vremurile de restriste opozitionala, contribuind notabil la revenirea cu brio a PSD cu ocazia recentelor alegeri locale. In prezent, PSD pare mai determinat ca oricand sa-si nimiceasca o data pentru totdeauna dusmanii – de altfel, si cei ai noului amic Tariceanu.
Poate ca in 2005, dupa izbucnirea desantatului razboi intre palate, Basescu isi va fi imaginat ca poate incheia, la nevoie si dupa bunul plac, tot felul de aliante cu Oprisanii acestei tari. Daca va fi fost asa, atunci s-a inselat amarnic, avand in vedere ceea ce a urmat: carnivorii au preferat sa se ralieze in jurul lui Tariceanu si sa contracareze cea mai mare parte a manevrelor prezidentiale.
Strategia lui Basescu fata de PNL a fost, de asemenea, profund neinspirata. O buna bucata de vreme, a opinat deschis ca formatiunea liberala s-ar afla in deriva totala, dand de inteles ca toti cei care nu au urmat exemplul lui Valeriu Stoica si Theodor Stolojan se pot astepta la o viata grea – cat timp refuza sa accepte conditiile impuse de PD. Atata desconsiderare nu putea duce decat la o sustinere indarjita a aripii Tariceanu, premierul convingandu-si fara mari probleme colegii din variile fractiuni ca vremurile impun unitatea, nu atitudini separatiste. Premierul a reusit astfel sa se mentina nu doar in functie, ci si sa uzeze, intrinsec, de autoritatea ei intr-un mod lipsit de scrupule, reducand la tacere voci disidente din interiorul partidului si insistand asupra sustinerii neconditionate a unor demersuri eminamente nonliberale, care au aruncat in derizoriu doctrina si traditiile partidului.
Basescu mai are o ultima sansa de redresare a situatiei: ar trebui sa admita franc a fi gresit atunci cand a confundat un partid intreg cu persoana lui Tariceanu. Daca va lansa un apel general la adresa unor adversari marcanti precum Ludovic Orban, daca va sublinia necesitatea refacerii unui pact de prezervare a integritatii miscarii de centru-dreapta, atat cat a mai ramas din ea, daca va cere concursul colectiv in vederea salvgardarii democratiei, ar putea avea surpriza sa reuseasca a capta chiar si atentia grupului PSD de la Cluj sau a aliantei de centru-dreapta din Timisoara – grupuri care incearca sa se distanteze oarecum de politica murdara facuta la centru. Daca presedintele nu va iesi curand la rampa cu o atitudine spasita pentru a-si admite raspicat erorile, daca nu va depune eforturi supraomenesti pentru recastigarea increderii populare pierdute, ma tem ca domnia sa este cel care are toate sansele sa ajunga "tras in teapa" public – si inca in fata Palatului Victoria.
