A făcut ceva vâlvă în presa de luni analiza Stratfor privind situaţia din Republica Moldova. Firma americană de analize s-a specializat pe presupuneri-bombă pe fond paranoic, iar produsele ţin de o lume în care toţi sunt spionii şi agenţii cuiva. De data asta, Stratfor spune că americanii ar fi cerut României să organizeze ONG-uri, instituţii de presă şi fonduri de investiţii în Moldova cu scopul de a contracara influenţa rusească.
Pe măsură ce aflu mai multe despre aceşti oameni, mă gândesc că securiştii sunt peste tot la fel, fie că sunt români, ruşi sau americani. E pur şi simplu un mod securistic de a vedea lumea. Ce spune Stratfor, care e o firmă de securişti americani (adică oameni proveniţi din şi cu conexiuni în serviciile secrete), este fix ceea ce îmi spunea un diplomat rus anul trecut, când venise să discutăm despre situaţia din Moldova. După el, România era doar un pion al americanilor, iar violenţele din aprilie 2009, de la Chişinău, fuseseră orchestrate de la Bucureşti. Cum se întâmplase să fiu la Chişinău în acele zile din aprilie, eram amuzat de ce îmi spunea omul respectiv. Şi totuşi, modul securistic de a vedea lumea fascinează presa. Acum, Stratfor crede că România, la comanda americanilor, a încercat, dar a eşuat, să cucerească economic şi mediatic Moldova. Măcar de-am fi în stare să facem ceva pentru Moldova, dar deocamdată suntem înceţi şi haotici. Până la strategii absconse şi conspiraţii, măcar să acţionăm cu cap pe proiectele transparente pe care le avem acolo.
Povestea cu planurile secrete care mişcă lucrurile la Chişinău o aud în diverse variante, diferă doar detaliile. Ziarul procomunist Moldova Suverană visează permanent conspiraţii româneşti, unele la comanda americanilor, altele pe cont propriu. Am fost acum două săptămâni într-o vizită de documentare în Transnistria, unde am auzit aceleaşi scenarii paranoice. Diferenţa e că la Tiraspol chiar şi Uniunea Europeană este văzută ca un fel de actor care ţese urzeli şi conspiraţii prin intermediul României. Reacţia cea mai stupidă la analiza publicată de Stratfor a venit însă chiar la Bucureşti, unde unii au sărit să vadă în Sorin Ovidiu Vîntu omul americanilor la Chişinău. Păi, nu ne-au poruncit americanii să băgăm bani în presa de acolo? Nu a deschis SOV un post de ştiri la Chişinău? Deci, iată ce personaj important geostrategic este Vîntu!! Nu, nu e doar un Madoff local, care a lăsat oamenii fără banii de la FNI, a scăpat suspect de puşcărie şi apoi s-a apucat să colecţioneze ziarişti. (Apropo de Madoff, Vîntu spune că vrea ca România să fie o ţară normală. Într-o ţară normală, cum e America, omologul său e la puşcărie.)
Sunt ironic pentru că m-am plictisit de scenarită. Ideea că România face ONG-uri la Chişinău arată doar ce habarnişti sunt oamenii ăştia. Piaţa de ONG-uri din Moldova este dezvoltată şi finanţată de donatori tradiţionali şi transparenţi. Dacă tot nu mă întreabă nimeni, pot da şi amănunte ceva mai plictisitoare, dar adevărate, spre deosebire de speculaţii securistice, spectaculoase, dar false. De pildă, suedezii, prin agenţia lor de dezvoltare internaţională, finanţează serios societatea civilă din Moldova. O fac foarte bine şi, de 20 de ani, sistematic, transparent, cu rezultate. Asta tot la comanda americanilor s-o întâmpla? Vin apoi la rând britanicii, cu proiecte serioase privind reforma administraţiei moldovene. Danezii s-au specializat la Chişinău pe combaterea traficului de persoane. Toate acestea sunt date publice şi publicate, e nevoie doar de răbdare să le găseşti şi chef să te documentezi. Desigur, e mai spectaculos să scrii trei pagini cu conspiraţii geo-mega-politice şi te vezi citat de presa care atât aşteaptă, mai ales că trebuie să-l scoată pe Vîntu personaj de importanţă strategică, deci imun la judecarea pentru găinării de tip trimis bani la infractori fugari în Indonezia.
Dincolo de Stratfor, Vîntu şi securiştii lor, ce face de fapt România pentru Moldova? Lucrăm acum, la Centrul Român de Politici Europene, la un raport despre parteneriatul Bucureşti-Chişinău pentru integrare europeană. Nu vreau să anticipez, aşa că mă rezum la câteva elemente. Pe partea de diplomaţie ne mişcăm rezonabil, adică, la un nivel puţin vizibil, tot promovăm Moldova pe agenda UE, am organizat un grup de state membre prietene ale Moldovei, există o agendă de care ne ţinem. Pe partea de cooperare directă rezultatele sunt mai puţine. Există aici un entuziasm urmat de lipsă de acţiune, situaţie enervantă, dat fiind că fereastra de oportunitate dată de un guvern prooccidental la Chişinău s-ar putea închide după alegerile din noiembrie. Cu alte cuvinte, se poate să fi pierdut timpul în discuţii şi planuri.
Diverse ministere de la Bucureşti au semnat acorduri de cooperare cu omoloagele de la Chişinău, dar nu există nimeni care să urmărească ce se face concret şi nici un plan care să integreze toate aceste eforturi. Unele dintre aceste acorduri nici nu sunt publice, de trebuie să ne certăm cu ei să le obţinem, asta când nu ni le dau cei din Moldova direct. Exemplu tipic de prostie birocratică: nici măcar atunci când facem ceva nu lăsăm informaţia să circule. Că tot vorbeam de o strategie unitară, planul de acţiuni trimis de MAE român ca propunere la Chişinău este foarte slab şi e mai degrabă o listă cu declaraţii de intenţii decât acţiuni concrete. Dacă tot citează Stratfor mari surse geostrategice, aş cita şi eu nişte surse reale şi concrete, care mi-au spus, la Chişinău, că e jenant ca Moldova să aibă o listă de acţiuni pentru integrare europeană mai concretă şi aplicată cu Lituania decât e cea propusă de România. Deci, semnal pentru MAE român: nu mai aşteptaţi feedback de la Chişinău pe propunerea de plan de acţiuni trimisă, pentru că oamenilor de acolo le e jenă să vă spună în faţă că e o prostie, că aşteptau altceva şi că trebuie pornit de la zero cu acest plan. Adică, staţi de vorbă cu ei şi puneţi pe hârtie ceva acţiuni concrete, în funcţie de nevoile lor.
Şi poate ne hotărâm odată ce vrem să facem cu cele 100 milioane de euro pe care le-am promis Moldovei. Preşedintele Băsescu a făcut această promisiune în ianuarie, ne apropiem de finele anului şi nu avem nici măcar o strategie, darămite ceva proiecte de arătat concret publicului moldovean. Cu excepţia celor 8 milioane de euro oferite ca ajutor pentru sinistraţii de la inundaţii, bani scoşi din fondul de rezervă al Guvernului (de ce de acolo, nu bugetasem banii pentru Moldova separat pe anul ăsta?). Doar nu aşteptăm să se întâmple ceva inundaţii anual în Moldova ca să sărim cu banii, pentru că altfel nu ştim şi nu putem să-i cheltuim! Apropo de promisiunile preşedintelui Băsescu, tot în ianuarie promitea, la Chişinău, că România va face rost de 30 milioane de euro bani europeni, pentru linia electrică de 400 KW care să plece de la Suceava spre Moldova. Şi tot atunci punea pe masă conducta de gaze Dochia-Ungheni-Iaşi, care să lege reţeaua din România de cea de peste Prut. Doar aceste proiecte ar face Moldova semnificativ mai puţin dependentă de Ucraina şi Rusia la capitolul energie, pentru că, în caz de urgenţă, i-am putea alimenta. Din câte ştiu, nu s-a mişcat nimic pentru găsirea acelor bani şi suntem în octombrie. Vorba reclamei, ne mişcăm şi noi mai cu talent?
Dar nu vreau să spun acum prea mult, mai multe şi mai concrete în viitorul raport CRPE. Până să ne salveze americanii prin intermediul lui Vîntu, haideţi să nu mai visăm cai verzi pe pereţi şi să facem chestiile concrete, transparente şi măsurabile la care ne-am angajat în Moldova.
