Un elev în vârstă de 19 ani de la Liceul de Arte şi Meserii „Gheorghe Atanasiu” din Timişoara, unitate de învaţamânt unde sunt şcolarizaţi doar tineri surdo-muţi, a fost descoperit inconştient într-o cameră de la internat. Colegii l-au găsit, la primele ore ale dimineţii, căzut lângă patul său şi au alertat pedagogul, care a anunţat poliţia şi ambulanţa. Medicii de la salvare au încercat aproape jumătate de oră să-l resusciteze pe tânărul aflat în stop cardio-respirator, însă toate eforturile lor s-au dovedit zadarnice. După ora 8 a fost declarat decesul.
Este exclusă ipoteza unei morţi violente
„Cadavrul nu prezenta urme de violenţe, astfel că s-a exclus din start ipoteza unei morţi traumatice”, spun surse judiciare. Poliţiştii au început o anchetă pentru a stabili cauzele decesului, nefiind exclusă varianta sinuciderii, în condiţiile în care o colegă de clasă a tânărului decedat a declarat că acesta obişnuia să bea alcool şi să ia somnifere. Unul dintre pedagogi le-a relatat poliţiştilor că băiatul era îndrăgostit de o fată, aceasta nu a răspuns sentimentelor lui, iar motiv care ar putea sta la originea unei eventuale sinucideri. Misterul va fi dezlegat de medicii legişti, care vor spune cu exactitate cauzele morţii după necropsie.