-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialA murit Genevieve Anne Élisabeth contesse de BRIEY, épouse d'Hoop

A murit Genevieve Anne Élisabeth contesse de BRIEY, épouse d’Hoop

După o lungă suferinţă, în ziua de 3 ianuarie 2011 s-a stins din viaţă la Bruxelles doamna Geneviève DE BRIEY, soţia domnului Michel d’HOOP (realizator audio-vizual), născută la Bucureşti (România), la 7 ianuarie 1936. Prin mama dânsei, Ioana Emanuela Ghika de Briey, era descendentă directă din familia ilustră care a dat numeroşi domnitori Ţărilor Române. Bunicul matern -Dimitrie (Démètre) Ghika- s-a distins în diplomaţie, în calitate de membru al delegaţiei care a negociat Pacea de la Paris (alături de Titulescu, I. Cantacuzino şi alte personalităţi ale vremii), iar apoi, rând pe rând, a fost Ministru de Externe şi ambasador în diferite capitale europeene, unul din ctitorii edificiului în care se află actualmente reşedinţa Ambasadei României de la Bruxelles.

Fratele lui Dimitrie, Monseniorul Vladimir Ghika – martir al credinţei, în perioada dictaturii comuniste- a fost un unchi de predilecţie al doamnei Geneviève de Briey şi graţie dânsei s-a putut păstra o arhivă de nepreţuit, cu documente referitoare la ultimii ani din viaţa luminosului prelat. Geneviève a participat de altfel cu multă însufleţire la mai toate manifestările prilejuite de publicarea şi cunoaşterea mărturiilor de tot felul, privind viaţa şi captivitatea Monseniorului : filme, colocvii, scenarizări, acţiuni pregătitoare în vederea unei beatificări.

În cercul familiei – la fel ca pentru numeroşi prieteni din Belgia, Franţa şi România -, prezenţa doamnei Geneviève a fost sinonimă cu blândeţea, cu bucuria şi cu dăruirea spontană. Deosebit de cultă, generoasă cu modestie şi de un farmec inefabil, a crescut efectiv patru copii : o fiică, Marina (specializată într-un domeniu juridic de răspundere stresantă) şi trei fii (unul din ei, regizorul de avangardă Jean Michel d’Hoop), descendenţi de pe urma cărora s-au născut şapte nepoţi, venind pe rând să-i înveselească existenţa.

Dar mai ales se cuvine s-amintim, în aceeaşi ordine de idei, că Geneviève d’Hoop (alături de soţul ei) şi-a deschis inima – deopotrivă cu casa primitoare – pentru numeroase acţiuni de binefacere şi mai ales de promovare a culturii româneşti, după evenimentele din 1989. Artişti, scriitori, oameni de ştiinţă, ansambluri corale, tineri şi tinere din România, veniţi pentru studii sau specializări – la fel ca multe persoane « cu probleme » din toate straturile societăţii – au găsit în această casă o ambianţă de neuitat, un sprijin moral şi material, acordat cu o franciscană generozitate.

Acum, aflînd cum s-a petrecut dintre noi această fiinţă minunată, descendenta de predilecţie a Monseniorului – adevărată ‘făclie de veghe’ pentru cinstirea memoriei sale şi a multor fiinţe care au îndurat vitregia vremurilor noastre -, scrisul aşterne cu mare tristeţe rândurile (‘ore singultibus pleno’: « cu lacrimi ce-ţi umple glasul »), dar spre mângâierea celor care-i pomenesc numele şi făptura, ştim desigur că se înalţă sufletul ei -« din lumea noastră cu dor »-, pentru a dobândi pacea « mai presus de fire », acolo unde « nu mai este nici întristare, nici suspin ».

M. Nasta, Bruxelles, la 6 ianuarie 2011

 

 

 

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă