Primele nave de croazieră fluvială au acostat deja în Portul Tulcea, anul acesta în județ fiind așteptați 32.500 de turiști, cu circa 5.000 mai mulți decât de anul trecut, potrivit Căpităniei Zonale a Portului Tulcea.
“În Portul Tulcea au ajuns deja primele cinci nave de croazieră fluvială, anul acesta în municipiu, la Mila 35, la Sfântu Gheorghe și Crișan urmând să înregistrăm încă 245 de sosiri de nave de croazieră fluvială”, a declarat ieri, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Căpităniei Zonale a Portului Tulcea, Petrică Rade.
Numărul mediu al turiștilor de pe o navă de croazieră anul acesta este de 130, în timp ce anul trecut a fost de aproximativ 120. “Anul trecut, am înregistrat 230 de sosiri de nave de croazieră fluvială, iar numărul turiștilor a fost de 27.600”, a mai spus Rade. Primele nave de croazieră fluvială care aveau la bord turiști din Occident au ajuns în Delta Dunării în anul 2001.
Dacă în acel an, în Portul Tulcea, potrivit autorităților, au acostat circa șase nave de croazieră, în ultimii ani numărul lor a ajuns la peste 200, fluența sosirilor acestora fiind influențată în mod principal de nivelul Dunării.