19.4 C
București
vineri, 4 octombrie 2024
AcasăSpecialA început școala. Cum îi amenajați camera școlarului?

A început școala. Cum îi amenajați camera școlarului?

Orice părinte vrea să-i ofere copilului său un mediu propice pentru a studia şi a se relaxa. De aceea, camera pentru un școlar trebuie amenajată după anumite reguli, astfel încât să asigure atât confortul necesar cât și o funcționalitate maximă pentru a-și face temele. Pe lângă acestea, o ambientare proaspătă și dinamică este oricând binevenită.

În zilele de azi însă, copii sunt angrenați în activități educaționale la vârste mai mici în comparație cu alte timpuri și de aceea camera acestora va trebui supusă unor (re)amenajări tot mai des, conform noilor nevoi. Cum ar trebui amenajată camera unui preșcolar?

Camera preșcolarului

Pentru camera unui copil care nu merge încă la şcoală este nevoie de un pat confortabil, o zonă de joacă, o masă unde să deseneze sau coloreze, un spaţiu pentru cărţile de poveşti şi o zonă funcţională, cu dulapuri sau comode pentru hăinuţe. Puteţi alege un mobilier în a cărui gamă să fie disponibil şi un birou pe care să îl cumpăraţi la timpul potrivit, fără să fiți nevoiți să schimbaţi tot ansamblul. Sau alegeţi unul cu birou încorporat, care să dispună de un sistem de pliere ce permite mascarea acestuia.

Atunci când camera este mică puteți să adoptaţi o amenajare dezvoltată pe verticală, iar pentru acest lucru este nevoie de un mobilier inteligent: un pat la înălţime (care precis îi va plăcea şi destinatarului)  care vă va permite să aşezați în spaţiul de sub el corpurile de depozitare, biroul sau mobilierul de şedere. Puteţi găsi un astfel de ansamblu practic şi multifuncţional în comerţ, îl puteţi realiza la comandă sau, de ce nu, îl puteţi improviza, combinând mai multe corpuri de mobilier.

Dacă în schimb încăperea are dimensiuni generoase, vă puteţi gândi chiar la o idee năstruşnică, care să fie de maxim interes pentru preşcolarul vostru. De pildă, puteţi agăţa în tavan un fotoliu.

Ideal ar fi ca mobilierul să aibă în continuare colţurile rotunjite sau capitonate cu materiale moi.

Păstrați jucăriile copiilor într-o cutie sau lădiţă din plastic ori lemn, însă nu o umpleți niciodată până la refuz, pentru a fi uşor de mutat chiar şi de către copil. Din când în când, este indicat să schimbați jucăriile cu cele păstrate în lădiţă.

Este recomandat, de asemenea, ca perdelele să nu fie joase, însă pot fi colorate sau imprimate.

Încercați totuşi să păstrați o singură culoare dominantă, maximum două. În orice caz, nu încărcați spaţiul cu prea multe nuanţe. Important este ca interiorul să fie plăcut, să inspire copilului siguranţă şi frumuseţe.

Camera de școlar

Amenajarea camerei de școlar (6 – 12 ani) implică existenţa unui birou (calculator/imprimantă/bibiliotecă),  patul se poate schimba cu o canapea extensibilă, dormitorul devine miniliving, deja începe să se întâlnească cu prieteni, colegi de joacă, ceea ce implică jocuri, console. Trebuie să îi oferiți mai multă încredere, independență și intimitate. Dacă până acum ați ținut sau nu cont de preferințele lui, de data aceasta chiar trebuie să le puneți în practică. 

În camera unui şcolar va apărea obligatoriu un spaţiu nou, destinat pregătirii temelor, păstrării ghiozdanului, cărţilor, caietelor, rechizitelor şcolare. De asemenea, e foarte important să vă gândiți la un iluminat adecvat al încăperii, la înălţimea mobilei, la culoarea ei etc. Toate detaliile contează! În cazul acesta, zona de studiu este esenţială. Masa de lucru trebuie să fie suficient de spaţioasă pentru a încăpea toate rechizitele. Cu timpul, elevul va trebui să efectueze anumite proiecte care vor necesita o suprafaţă de lucru mai mare (cel puţin o foaie A0).

În niciun caz nu este indicat să alegeți o masă rotundă. Aceasta nu e bună nici pentru lecţii, nici pentru jocuri. Coatele stau în aer, iar pieptul stă lipit de marginea mesei, ceea ce are un impact negativ asupra posturii copilului. Sfatul nostru este să optați pentru o masă sau un birou cu o formă regulată, dreptunghiulară. Scaunul trebuie să se ajusteze pe înălţime şi să aibă un spătar ergonomic. În privinţa luminii naturale sau artificiale, aceasta trebuie să cadă pe masă din partea stângă sau din faţă.

Dacă aceeaşi cameră este împărţită de doi fraţi, trebuie să luați în considerare că sunt totuşi două persoane diferite. În acest caz, puteţi să gândiți amenajarea ca pe o îmbinare a două stiluri diferite (băiat şi fată) sau să creați un cadru general, în concordanţă cu stilul de amenajare al întregii case. O bună idee pentru economie de spaţiu sunt paturile suprapuse. Eficientizare maximă a spaţiilor de depozitare – patul poate fi dotat cu sertar de lenjerie, iar cărţile se pot depozita pe poliţe suspendate. Este important ca fiecare frate să aibă o zonă de lucru sau de joacă al cărei utilizator exclusiv să fie, acest lucru va contribui la buna înţelegere a celor doi.

Pereţii reprezintă un element important în ansamblul camerei. Dacă îi zugrăviți, încercați să folosiți culori calde şi, în orice caz, deschise. Fiind camera unui copil, puteţi apela la roz, verde, albastru, portocaliu sau chiar o combinaţie de culori. Dacă folosiți tapet, orientați-vă către unul colorat. Puteţi folosi şi fototapet. Este foarte important să alegeți tema împreună cu destinatarul camerei.

Câtă vreme spaţiul este gândit adecvat, în funcţie de preocupările şi nevoile vârstei, vă puteţi juca cu orice materiale doriți, cu printuri şi imprimeuri, astfel încât să creați un cadru interesant şi pentru dvs., şi pentru copil.

Organizarea spațiului de studiu

Vacanţa s-a terminat, aşa că a venit timpul să ne canalizăm atenţia pe organizarea spaţiului de studiu, fie că avem un copil care abia începe să desluşească tainele alfabetului, fie unul mai mare, care trebuie să se pregătească temeinic pentru vreun examen care se apropie cu paşi repezi. În ambele cazuri, un spaţiu de studiu organizat corect, după reguli bine definite, îl va ajuta pe juniorul nostru să se concentreze mai bine la teme şi, implicit, să obţină rezultate mai bune la şcoală. În cele ce urmează vom trece în revista şapte paşi pe care trebuie să îi urmaţi pentru organizarea corectă a zonei de studiu. Pentru ca „operaţiunea” să fie mai interesantă, puteţi să îl implicaţi şi pe beneficiar (elevul responsabil) în această activitate.

1. În primul rând, amplasaţi biroul în cel mai luminos şi mai aerisit colţ din cameră (de preferat, locul aflat în vecinătatea fereastre). Aveţi grijă ca lumina naturală să vină din faţa sau din partea laterală a biroului. Acesta trebuie să fie suficient de mare pentru a găzdui pe el penarul, o carte (sau mai multe) şi un caiet deschise, dar şi coatele elevului conştiincios. De asemenea, este recomandat ca biroul să aibă sertare şi rafturi, la care copilul să aibă acces uşor, eventual în timp ce stă aşezat. Astfel, nu se va ridica de fiecare dată când va avea nevoie de o culegere, o carte sau de orice alt material didactic. Cu siguranţă, ştiţi că, dacă cel mic se ridică de la masa de studiu, va da peste mai mulţi factori care îi vor distrage atenţia şi care îl vor tenta să ia pauze mult prea dese de la activităţile şcolare.

2. Este obligatoriu ca în sertarele şi rafturile biroului să nu existe decât cărţi şi materiale didactice folositoare. Învăţaţi juniorul să arhiveze în cutii toate cărţile şi caietele din anii şcolari anteriori şi să le depoziteze într-un spaţiu special amenajat pentru lucrurile vechi. În plus, ordinea este necesară „la locul de muncă”.

Este bine ca elevul să îşi facă o rutină din a lăsa ordine pe birou şi în birou după ce termină temele. Acest obicei îl va ajuta să devină un adult ordonat şi responsabil la viitorul loc de muncă. În plus, a doua zi nu va pierde timpul destinat studiului cu organizarea lucrurilor lăsate în dezordine cu o zi înainte.

3. Alegeţi pentru birou un scaun care să îi asigure o poziţie a corpului corectă în timp ce studiază, dar nu exagerat de confortabil, întrucât ar putea să-l îmbie la relaxare şi, eventual, la somn! Ştim că sunteţi un părinte grijuliu, dar nu este cazul să accesorizaţi scaunul cu perne umplute cu puf, pentru că puştiul vostru va fi tentat să petreacă mult mai mult timp decât este cazul (şi nu neapărat în scop constructiv) la birou. În schimb, este mult mai indicat să îl obişnuiţi să „lucreze” eficient şi să ia pauze la fiecare jumătate de oră.

4. Evitaţi să amplasaţi în vecinătatea locului de studiu un obiect care să îi distragă atenţia. În această categorie intră jucăriile, un televizor deschis, o tabletă sau un calculator, folosite de obicei pentru jocuri. Dacă are nevoie de un calculator pentru a-şi face o parte din teme, aveţi grijă să-l folosească exclusiv în acest scop şi nu acceptaţi să instaleze jocuri pe el. De asemenea, utilizaţi pe acest device o conexiune la internet controlată, care să-i asigure accesul doar la site-urile educative. Învăţaţi copilul să se focuseze pe ceea ce face, fără să se lase distras de ceea ce se întâmplă în jur. Cu siguranţă, nu este o idee bună ca fereastra în faţa căreia se găseşte biroul să fie orientată spre locul de joacă sau spre un bulevard aglomerat. Ideal ar fi ca cel mic să privească spre o grădină sau un spaţiu cu puţin trafic.

5. Pentru amenajarea locului de studiu, apelaţi la nuanţe pastelate, şi nu la culori puternice, care ar putea să îi creeze elevului o stare de agitaţie sau nervozitate atunci când se concentreză asupra unui exerciţiu cu grad de dificultate mai mare. De exemplu, utilizaţi nuanţe de bleu, crem, verde deschis sau cafeniu, care sunt luminoase şi liniştitoare.

6. Chiar dacă aţi ales un spaţiu bine luminat natural, în zilele înnorate sau în cele de iarnă, când ziua este scurtă, cu siguranţă va fi nevoie de o sursă de lumină artificială. Aşadar, prevedeţi biroul cu o lampă cu lumină caldă, dar suficient de puternică pentru a asigura o vizibilitate optimă.

7. Oricât de tentaţi aţi fi să îi oferiţi juniorului tot confortul în timpul studiului, evitaţi să îi aduceţi mâncarea la birou sau să îl lăsaţi să consume anumite gustări în timp ce îşi face temele. Mesele trebuie servite la ore fixe, în dining, iar gustările – numai în pauzele de studiu.

Pont

Conform principiului Feng Shui, locul optim al biroului se alege astfel: aşezaţi-vă pe scaun, în spatele biroului, astfel încât să puteţi vedea uşa de intrare în faţă. Dacă există mai multe uşi, încercaţi să vă aşezaţi astfel încât să priviţi spre cea care se deschide cel mai des. Cele mai bune forme pentru masa de lucru sunt pătrată sau rectangulară și mai puțin rotunda sau ovală. În schimb, evitaţi birourile în formă de „L”, deoarece sugerează ideea de incomplet. În ceea ce priveşte mărimea acestui obiect de mobilier, masa de lucru ar trebui să fie suficient de mare încât copilul să se simtă confortabil, dar nu foarte mare comparativ cu dimensiunile camerei, pentru că astfel circulaţia fluxului Chi ar fi întreruptă.

 

Cele mai citite

Ștefan Târnovanu, eroul de la Salonic: „Ne-am apărat ca Arsenal, ca la handbal. Doar că nouă ne-a ieșit”

FCSB a reușit o victorie importantă cu 1-0 în fața lui PAOK Salonic în Europa League, avansând în cursa pentru calificarea în primăvara europeană. Ștefan...

Ceremonie la Șantierul Naval Damen Galați pentru noua navă multifuncțională a Marinei Portugheze

Pe 3 octombrie, Șantierul Naval Damen Galați a găzduit o ceremonie comună care a marcat începutul debitării și punerea chilei pentru o navă multifuncțională...

Viktor Orban avertizează că UE se îndreaptă către un „război rece economic” cu China

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat vineri că Uniunea Europeană riscă să intre într-un "război rece economic" cu China, în contextul pregătirilor blocului european...
Ultima oră
Pe aceeași temă