La Galaţi, primele zile de campanie electorală au fost marcate prin apariţia primelor reclamaţii depuse la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Galaţi de principalele competitoare, USL şi ARD.
Prima încălcare a legii a fost semnalată de ARD la Tecuci, unde, în lipsa primarului Daniel Ţuchel (PNL), care era plecat din localitate, „lipitorii de afişe” de la USL au umplut uşile şi ferestrele primăriei cu afişe şi pliante ale candidaţilor PSD din Colegiul 1 Senat, Daniel Butunoi şi Colegiul 2 pentru Camera Deputaţilor, Laurenţiu Chirvăsuţă. Luat prin surprindere, primarul Tecuciului a anunţat că îi va amenda pe colegii de uniune: „Voi verifica şi dacă se confirmă, voi aplica legea, voi aplica sancţiuni contravenţionale pentru afişaj în alte locuri decât cele prevăzute”, a spus Daniel Ţuchel.
Potrivit judecătorului Doru Benescu, purtătorul de cuvânt al BEJ Galaţi, „plângerea a fost admisă şi BEJ a dispus îndepărtarea afişelor de pe uşile şi geamurile Primăriei”. Prin aceeaşi sesizare, liderii ARD Tecuci, au sesizat BEJ că au fost lipite afişe ale candidaţilor USL pe stâlpii reţelelor electrice din două cartiere ale Tecuciului, Satul Nou şi Criviţeni. În acest caz, BEJ a respins plângerea pentru că nu a fost depusă nici o sesizare din partea proprietarului stâlpilor, Electrica SA. Liderul PNL Tecuci, Daniel Ţuchel, a răspuns acestor sesizări ale ARD cu propria reclamaţie, reclamând la BEJ că cei de la ARD au amplasat ilegal, fără autorizaţie, tripozi, bannere şi panouri electorale. Plângerea a fost respinsă pentru că sesizarea era vagă, fără să fie precizate situaţii punctuale.
O altă reclamaţie a sosit la BEJ din partea Secţiei de Poliţie din comuna Rădeşti, care a solicitat să se stabilească dacă este contravenţie sau infracţiune promisiunea realizării de analize medicale gratuite, concomitent cu împrăştierea de afişe electorale. În adresa Poliţiei se preciza că e vorba de candidatul ARD din Colegiul nr. 5 pentru Camera Deputaţilor, medicul Valeriu Ardeleanu. În acest caz, magistraţii de la BEJ au transmis că nu este de competenţa biroului electoral să stabilească dacă este contravenţie sau infracţiune.
Scuze post-factum
George Scarlat, candidatul USL-PNL Galaţi în Colegiul 3 pentru Camera Deputaţilor, cel care a produs un puternic scandal de presă prin distribuirea unor pliante în care era şi o fotografie în care apărea alături de Arhiepiscopul Dunării de Jos, IPS dr Casian Crăciun, a pus acest episod pe seama echipei de campanie şi şi-a cerut scuze faţă de arhiepiscop: „Îmi cer public iertare Înaltpreasfinţiei Sale, dr Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos, menţionând faptul că regret profund această stare de fapt, atât ca bun creştin, simplu enoriaş devotat bisericii, cât şi ca cetăţean”, se spune în comunicatul lui Scarlat.
Au fost „raşchetate” de pe stâlpi
După ce timp de o săptănână „lipitorii de afişe” de la USL, ARD şi PP-DD, au umplut stâlpii cu afişe, primarul Galaţiului, Marius Stan a dispus ca echipe de la societatea de transport Transurb SA să le „raşcheteze” de pe stâlpi. „Primăria a notificat toate partidele să intre în legalitate. Acest lucru înseamnă că afişele nu au ce căuta lipite pe stâlpii din oraş, ci doar pe panourile stabilite de administraţia locală”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Mihai Costache.