Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a desemnat-o pe Natalia Gherman, ministru de externe în guvernul demisionar al lui Chiril Gaburici, să asigure interimatul funcției de premier până la învestirea unui nou executiv, un decret prezidențial fiind semnat în acest sens, informează Agerpres.
Desemnarea Nataliei Gherman în această calitate intervine după ce fostul premier Chiril Gaburici a refuzat să asigure interimatul în exercitarea funcției de șef al guvernului.
Guvernul de la Chișinău și-a prezentat oficial demisia la 16 iunie, la patru zile după anunțul public al lui Chiril Gaburici privind retragerea sa din funcția de premier. Anunțul premierului Gaburici a survenit la o zi după ce el a fost audiat de procurori în dosarul legat de diploma sa de studii, care, potrivit expertizei efectuate de Ministerul de Interne, ar fi falsă. El a precizat atunci că demisionează pentru ca opinia publică să fie preocupată mai mult de problemele cu care se confruntă Republica Moldova și nu de diplomele sale de studii.
Potrivit Constituției, șeful statului are la dispoziție, începând cu data de 16 iunie, trei luni pentru a purta consultări cu facțiunile parlamentare în vederea desemnării unui nou candidat la funcția de prim-ministru. Dacă până la 16 septembrie nu va fi învestit un nou guvern, președintele va fi obligat să dizolve parlamentul și să anunțe alegeri anticipate.