Solicitarea lui Traian Basescu adresata ambasadorului american Nicholas Taubman, aflat pe picior de plecare, de a nu-si mai baga nasul unde nu-i fierbe oala poate fi interpretata drept moment de cotitura in cadrul mandatului actualului locatar de la Cotroceni. Devine, de-acum incolo, practic imposibil de sustinut ca presedintele Romaniei este si ramane o persoana eminamente dedicata constantei impulsionari proreformiste. Anterior, seful de stat salutase in repetate randuri preocuparea diplomatilor straini si ai oficialilor UE pentru fenomenul si dimensiunea coruptiei din Romania, inclusiv pentru consecintele acestei carente asupra tarii. O succinta lectura a declaratiilor sale facute pe parcursul ultimilor ani releva similitudini frapante cu aprecierile ambasadorului american in privinta amenintarii democratiei prin acte de coruptie si a imperativului unei justitii independente, capabila sa reziste tentativelor de manipulare a politicului.
Nu este pentru prima oara cand Traian Basescu, politician cu limba ascutita, critica oameni politici occidentali – o mai facuse si in trecut, in special in anul 2004. Atunci insa, obiectiile sale vizau preponderent personaje cunoscute pentru legaturile lor cu varii concerne multinationale, deseori beneficiare ale unor importante contracte de infrastructura acordate direct, fara licitatii prealabile.
Ca raspuns la bilantul lui Nicholas Taubman, Basescu a preferat sa arate cu degetul dezastrul financiar inregistrat in patria ambasadorului – si datorat, potrivit presedintelui, lipsei "de corectitudine a sistemului bancar" din SUA. Mesajul adresat diplomatului american a fost cat se poate de limpede – cine salasuieste intr-un palat de sticla ar face bine sa nu arunce cu pietre.
Refrenul nu este defel necunoscut publicului larg – persoane publice romanesti il tot repeta tacticos, in speranta ca doar, doar vor putea convinge lumea intreaga de faptul ca abuzul de putere caracteristic tarii lor trebuie apreciat in termeni cat se poate de relativi, nefiind decat o fateta a unui fenomen absolut generalizat. Este cu atat mai dezolant ca presedintele pare a fi imbratisat acum aceeasi pozitie. Spre deosebire de reprezentanti ai PSD si PNL, care persista in a enunta ca Romania este, de fapt, doar o rotita din ansamblul mecanismului deja corupt al puterii globale, bilantul probitatii financiare a sefului de stat a rezistat, in toti acesti ani, verificarilor facute in acest sens.
Diferenta dintre Romania si SUA consta din faptul ca procurorii americani nu pot fi redusi pur si simplu la tacere de catre politicieni. Chiar si inainte de declansarea crizei financiare, procurori independenti au reusit sa expuna o serie de capitalisti sarlatani, obtinand condamnarea acestora. Este adevarat ca o serie de politicieni proveniti din randurile ambelor mari partide par a se fi dedicat de ceva vreme promovarii unui capitalism de cumetrie, in special in domeniul creditelor imobiliare. Institutii financiare implicate in relatii cat se poate de ambigue cu statul se afla printre marii donatori inregistrati pe parcursul campaniei electorale a principalilor rivali. Am insa convingerea ca sistemul balantei de verificare este suficient de solid atat pentru a expune politicieni maculati – fie ei si membri ai partidului cu o majoritate in Congres –, cat si pentru a trimite dupa gratii sumedenia piratilor financiari, indiferent de notorietatea lor.
Sansa ca Romania sa dispuna de un sistem politic si/sau financiar capabil de astfel de demersuri autocorectoare in cazul vicierii sale tine insa de domeniul fantasticului. Remarcele presedintelui Basescu au avut doar harul de a induce tacerea ambasadorilor pe varii teme spinoase, in timp ce reformele menite a aduce garantii judiciare cetatenilor tarii vor continua sa fie subminate de personaje precum Lidia Barbulescu si colegii ei din CSM.
Capitularea in fata realitatii romanesti ar putea, fireste, influenta pozitiv restransele optiuni politice aflate deocamdata la dispozitia presedintelui confruntat, la anul, cu o noua candidatura pentru functia suprema in stat. In plus, nici varianta unei noi coalitii PD-L-PNL formate dupa scrutinul din 30 noiembrie nu pare defel imposibila, dat fiind ca recentele reflectii ale lui Basescu vor fi gadilat pleiada baronilor si oligarhilor extrem de placut la ureche.
Iar daca Tariceanu va continua sa fie perceput drept factor de obstructie, mai exista oricum sansa unei maini prietenesti intinse PRM sau PNG, ale caror sanse de accedere in Parlament cresc direct proportional cu absenteismul electoratului la urne.
Admonestarea lui Taubman va fi convins seria populistilor atat de relaxati in privinta standardelor etice aplicabile neaoselor demersuri si activitati, dar grabiti sa sara la gatul oricarui strain dispus sa atraga atentia asupra degradarii astfel rezultate, ca pot miza totusi pe Basescu. Poate ca acesta este si motivul pentru care oameni ca Monica Macovei sau Mona Musca au refuzat, pana la urma, nominalizari in calitate de candidati ai PD-L. Daca presedintele va prefera sa uite cine anume l-a votat in 2004, atat domnia sa, cat si partidul din randurile caruia provine au sanse reale de a intra in faza unui lung declin, la finalul caruia va fi imposibil de explicat motivul pentru care au sustinut candva ideea implementarii unui sistem criminal de justitie atat de degrevat de imixtiunea politicului precum cel din SUA.
