Majoritatea angajaţilor din sistemul sanitar (respectiv 81,9%) consideră că îşi desfăşoară activitatea în condiţii de lucru periculoase şi foarte periculoase, mulţi dintre aceşti salariaţi având tendinţa de emigrare, potrivit unui studiu.
Aproximativ 60% dintre respondenţii studiului realizat de Federaţia „Solidaritatea” sunt nevoiţi să-şi cumpere echipamentul individual de lucru, doar pentru 30% acesta fiind asigurat în exclusivitate de către unitate. Această situaţie intervine ca factor de frustrare şi insatisfacţie faţă de locul actual de muncă pentru angajaţii din sistem, informeaza Mediafax.
Echipamentul individual de protecţie este deficitar pentru 65,6% dintre subiecţi, în 16,1% cazuri acesta lipsind în totalitate. Fără îndoială, lipsa echipamentului de protecţie reprezintă un factor de risc destul de important pentru starea de sănătate a angajaţilor din sistem, afectând în aceeaşi măsură şi siguranţa acestora la locul de muncă.
Absenţa echipamentului de protecţie sau existenţa lui neîndestulătoare, la care se adaugă alte deficienţe ale sistemului, conduc la situaţia în care 83,7% dintre subiecţi consideră că riscul de îmbolnăvire la locul de muncă este ridicat şi foarte ridicat.
În ceea ce priveşte cauzele insatisfacţiei la locul de muncă pe primul loc se situează condiţiile grele de lucru (35,6%), urmate de lipsa timpului pentru familie şi propria persoană (30,8%) şi lucrul în timpul sărbătorilor legale (26,9%).
Influenţa câtorva dintre factori este mai mare, printre subiecţi aflându-se şi din cei care nu lucrează în ture, în timpul sărbătorilor legale. Se remarcă faptul că 57% dintre respondenţi nu consideră serviciul monoton, fapt care este coerent cu un grad ridicat de satisfacţie faţă de propria profesie.
Principalii factori care constituie surse de satisfacăţie la locul de muncă sunt realizarea profesională (40%), siguranţa locului de muncă (22,9%) şi condiţiile de lucru (16,3%).
Factorii care constituie cauze ale insatisfacţiei la locul de muncă sunt veniturile (60%), condiţiile grele de lucru (35,6%), urmate de lipsa timpului pentru familie şi propria persoană (30,8%) şi lucrul în timpul sărbătorilor legale (26,9%). Cumularea opţiunilor multiple indică faptul că salariaţii au bifat mai mulţi factori în mod simultan.
Gradul de satisfacţie faţă de propria profesie – analizat comparativ, este mai ridicat în cazul profesiilor care implică un nivel mai mare de pregătire profesională şi, de asemenea, mai mare în cazul profesiilor medicale decât pentru restul profesiilor din sectorul sanitar. Acest factor este în directă legătură cu statusul social al profesiei, cunoscând o deteriorare progresivă din cauza nivelului veniturilor, condiţiilor de muncă şi imaginii publice a personalului medical.
Gradul de satisfacţie faţă de locul de muncă este mult mai scăzut decât satisfacţia faţă de propria profesie (chiar în condiţiile scăderii şi a acestui indicator), fiind influenţat în special dinspre condiţiile de muncă, nivelul veniturilor (sporurile joacă şi ele un rol semnificativ) şi nivelul stresului la locul de muncă.
Este depreciat în măsură mai mare gradul de satisfacţie faţă de locul de muncă, comparativ cu gradul de satisfacţie faţă de propria profesie.
Există o certă influenţă negativă a crizei economice asupra calităţii vieţii profesionale, respectiv cu cât efectele crizei sunt mai severe cu atât scad gradul de satisfacţie a personalului. Influenţa negativă a crizei este potenţată atât de lipsa materialelor şi medicamentelor necesare tratamentului pacienţilor, adică de scăderea calităţii serviciilor medicale acordate pacienţilor, cât şi de diminuarea materialelor necesare protecţiei salariaţilor.
Finanţarea insuficientă, în contextul crizei economice dar şi ca deficienţă cronică a sistemului sanitar, dublată de gestiunea defectuoasă a fondurilor, conduce la scăderea calităţii vieţii profesionale.
În acest sens este necesară şi instituirea unor trasee de carieră mai ample pentru toate categoriile profesionale care să permită diferenţieri şi reaşezări în funcţie de merit.
Printre recompensele considerate de salariaţi ca fiind oportune se numără recompensă materială, în genul salariului de merit, evidenţierea periodică a activităţii secţiilor în cadrul Consiliului Medical, alocarea de fonduri angajaţilor cu merite deosebite pentru cursuri de formare profesională, recompensă financiară pentru Angajatul Lunii, distincţii simbolice cu ocazia sărbătorilor anuale, potrivit studiului.
Din perspectiva tendinţei de migraţie, factori de tip „pull” sunt salariile mai mari din străinătate (atracţia financiară începe pe zona obţinerii de salarii de la 1.000 euro în sus), urmate de nemulţumirea faţă de starea materială actuală şi nevoile de întreţinere a familiei (ambii factori de tip „push” adică cei care împing salariaţii să plece constituind posibile cauze ale unei eventuale plecări). Din perspectiva opţiunilor cele mai frecvente există un echilibru al acţiunii factorilor de tip „pull” şi de tip „push”.
Calitatea vieţii profesionale scăzute contribuie în mod semnificativ la creşterea tendinţei de migraţie a personalului din sistemul sanitar. Acest fapt este evidenţiat de relaţia inegală de tip cost-beneficiu existentă între condiţiile precare de muncă existente şi nivelul insuficient de salarizare.
Lipsa reglementărilor eficiente în domeniul sanitar, concretizată în majoritatea cazurilor prin blocarea angajărilor pe posturile vacante, ca urmare a migraţiei, antrenează situaţii de deficit de personal medical.
Decizia de a emigra este puternic influenţată de informaţiile legate de salarizare şi de condiţiile de muncă din Occident, pe care angajatul din sistemul sanitar le obţine de la colegii care au părăsit ţara.
