5.2 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSpecial8 x 8 = 64. Deja!

8 x 8 = 64. Deja!

Social-democratii ameninta cu motiunea de cenzura daca Executivul nu prezinta in Parlament evanghelia strategiei postaderare. Acuzatia lui Geoana ca Romania a pierdut „deja” in primele 8 zile dupa aderarea la UE 64 de milioane de euro (8 pe zi) este pur electorala daca nu aberanta si mincinoasa. Problema este sa cheltuim 30 miliarde pana in 2013, si nu 8 milioane pe zi. Calculul pe care l-a facut seful Comisiei Europene cu 8 milioane pe zi era pur statistic, pentru a atrage atentia asupra banetului pe care urmeaza sa-l primim pana in 2013. Cum se otara insa Geoana, multi romani chiar au crezut ca banii s-au dus pe apa sambetei (dupa principiul ca romanul isi cauta adevarul la televizor). S-a exprimat clar: „Pierdem zilnic 8 milioane de euro”. A accentuat: „Romania pierde bani, cetatenii sunt cei care platesc costurile nepregatirii pentru faza postaderare”. Numai ca robinetul banilor nu sta la Guvern, ci la UE. Fondurile sunt accesibile pe proiecte legate de dezvoltarea regionala si sociala. Puteau fi aprobate inainte de aderare? Nu. Trebuie avut in vedere ca administratorii fondurilor s-au schimbat, poate nici nu s-au instalat. Abia se lucreaza la procedurile de finantare a proiectelor, care se vor duce cu precadere in regiunile subdezvoltate. Romania se afla inca sub efectul strategiei de la Snagov, pana in 2025.
Nu va fi nicio nenorocire daca banii vor intra in Romania si din iunie incolo, important este sa-i cheltuim, si inca cu folos. Dupa stiinta noastra exista studii de fezabilitate, evaluari, business-planuri. Asa ca nu se asteapta altceva decat organizarea institutiilor care vor imparti banii europeni. In cazul fondurilor pentru coeziune, banii se impart pentru drumuri, canalizari, alimentari cu apa.
Fiecare partid spune ca are o strategie si doreste sa ia fata celuilalt dupa ce si-a scos-o la mezat. Pana si liderii PLD au prezentat una. Ba s-au consultat cu PD. Si PD are strategia lui, chiar daca ne asteptam sa existe o strategie comuna „D.A.”. Ce fel de alianta de guvernare mai este D.A. daca postaderarea ii separa pe „aliati”? Coerenta guvernarii ar fi dat-o taman strategia comuna postaderare. Tradandu-si partenerul, PD discuta cu liderii PLD strategia postaderare si nu cu aliatul sau firesc – PNL.
Ce putea sa faca guvernul decat sa alcatuiasca un proiect si sa-l supuna dezbaterii publice? Abia pe un proiect cu paternitate guvernamentala vor putea specialistii in afaceri europene sa-si spuna parerea. Asemenea strategie trebuie asumata de intreaga societate. Abia acum devin fezabile si proiectele din agricultura, educatie, sanatate, mediu.
Cei care asteapta fondurile structurale pentru agricultura s-au orientat spre segmentele de nisa – mai ales cea ecologica – si stau gata cu proiectele, sa li se verifice eligibilitatea. Taranul, care stie ce inseamna un ciclu de productie, isi da seama ca dezvoltarea economica viitoare a satului, dar si a tarii, nu se poate bizui pe milioanele „pierdute” in primele 8 zile ale lui ianuarie, dupa demagogia marca Geoana, care a mai creat o fictiune.
Am asistat si la strategia, „cu alta viziune”, a arbitrului Stolojan, care ne-a facut zilele trecute teoria „tunsului”, Parlamentului unicameral, dizolvarii Parlamentului de catre Executiv, schimbarii premierului, alegerilor anticipate si, bineinteles, PLD la guvernare.
Cu petarde gen Geoana, ca am pierdut deja 64 de milioane de euro, ramanem singuri acasa cu politicieni de gang, ce se doresc si analisti.
Acum e nevoie de solidaritate pentru ca suntem o tara norocoasa: cu merite, fara merite, am ajuns in alianta potrivita care ne va descoperi si prioritatile. Testul: cum ne vom masura cu fondurile europene.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă