-2.2 C
București
duminică, 24 noiembrie 2024
AcasăSpecial6.000 de magistrati au invins Justitia

6.000 de magistrati au invins Justitia


Doar in Romania a putut sa apara situatia in care magistratii sa se judece in peste 1.000 de cauze cu Ministerul Justitiei. Motivul se afla in instabilitatea legislativa. Mai intai, legile privind organizarea judecatoreasca au asteptat ani de-a randul sa fie votate. Dupa aceea au avut nenumarate si succesive modificari. Unele prevederi nu au actionat decat cateva luni. Anumite drepturi pentru magistrati prevazute de aceste legi nu au fost respectate, pentru ca se intentiona modificarea lor. Intreaga situatie a dus la procese nenumarate ale magistratilor impotriva MJ.

Actuala echipa a Ministerului Justitiei a trebuit sa se confrunte cu neplacuta situatie de a restitui anumite drepturi salariale magistratilor, drepturi nerespectate de echipele anterioare. Mai bine de 6.000 de magistrati s-au judecat in peste 1.000 de cauze cu MJ si de fiecare data au castigat. In plus, reprezentanti ai Comisiei Europene au recomandat ca magistratii din Romania sa primeasca toate drepturile revendicate pana la momentul aderarii tarii la UE – 1 ianuarie 2007.

Calcul gresit al salariilor

In perioada 2001-2004, salariile magistratilor au fost calculate gresit. Contabilii au dat vina pe normele metodologice, care au venit cu intarziere si ar fi fost neclare.
Cand au descoperit ca salariile ar fi trebuit sa fie mai mari, magistratii s-au adresat Ministerului Justitiei pentru a le fi corectati indicii si pentru a le fi restituite sumele cuvenite. MJ de atunci nu a dat curs cererilor. Cei mai multi dintre magistrati au deschis actiuni impotriva MJ. Au castigat, hotararile ramanand irevocabile. MJ a trebuit sa restituie – esalonat – sume foarte mari. Unii procurori cu functie au primit sume de peste 100 de milioane de lei vechi. Nu trebuie uitat ca sumele cresteau de la o zi la alta, pentru ca trebuiau – conform hotararilor judecatoresti – actualizate in raport cu indicele de inflatie.

133 de cauze pentru sporul anticoruptie

Un alt caz de anvergura a fost cel creat de sporul anticoruptie. In 2004, Cabinetul Nastase a hotarat sa acorde un spor pentru magistratii care lucreaza in penal – procurorii, bineinteles, si judecatorii care judeca cauze penale. La inceput, sporul urma sa fie de 30 la suta din salariu, ulterior a fost hotarat procentul de 40 la suta din salariu. Hotararea de Guvern a fost cu totul fara sens, fiind un caz clar de discriminare.
Aproape toti magistratii care nu au capatat acest spor au dat in judecata MJ. In plus, s-a exprimat si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii, care a stabilit ca magistratii au fost discriminati. 133 de cauze s-au judecat vizavi de situatia discriminatorie. Toate au fost castigate de catre judecatori.
Ministerul Justitiei a trebuit sa revizuiasca intreaga scala salariala. Prin aducerea la acelasi nivel a salariilor tuturor magistratilor, indiferent daca intra sau nu in penal, sume foarte mari au fost alocate de catre MJ. Oricum, a fost benefic pentru magistrati, veniturile crescandu-le simtitor.

Pe rol, primele de vacanta

In prezent, magistratii au pornit alte procese – in numar foarte mare – privind dreptul la prima de vacanta. Legile privind sistemul judiciar stabileau si ca magistratii trebuie sa primeasca o prima de vacanta egala cu un salariu al magistratului. Acest drept nu a fost respectat decat in anul 2001. In rest, a fost sistat prin Legea bugetului de stat. Anume, s-a motivat ca nu poate fi alocata suma pentru primele de vacanta ale magistratilor, bugetul pentru MJ fiind restrans.
La unele instante procesele s-au incheiat, hotararile fiind in favoarea magistratilor – acestia trebuie sa-si primeasca sumele cuvenite pentru primele de vacanta, bineinteles reactualizate. Curios, unele instante au hotarat ca magistratii sa primeasca sumele luandu-se in calcul ultimii doi ani, alte instante au calculat restituirea pentru ultimii patru ani. Oricum, MJ este din nou bun de plata.

Procese pentru cotele de carburanti si bonuri de masa

Mai sunt cauze privind plata de catre MJ a asigurarilor de sanatate pentru magistrati. Aceasta prevedere a legii nu a functionat decat 7 luni in 2001, dupa care legea a fost modificata. Magistratilor li s-au oprit banii pentru asigurare in aceasta perioada. MJ a fost obligat sa restituie banii pentru asigurarile de sanatate, calculati pe cele 7 luni. In prezent, magistratii platesc asigurarile de sanatate la fel ca toti ceilalti.
In derulare sunt procese deschise de magistrati – dar mult mai putine – privind obligatia ca MJ sa le plateasca anumite cote de benzina. Este mai ales cazul celor detasati, care ar trebui sa primeasca contravaloarea carburantului pentru deplasarea de la locul de munca la care au fost detasati la domiciliul stabil si inapoi.
Alti magistrati au pornit procese pentru acordarea tichetelor de masa (conform legii, care stabileste acest lucru pentru toti bugetarii). Si mai putini magistrati cer in instanta plata de catre minister a asigurarilor pentru automobilele proprii si pentru alte bunuri.
Dupa cum se vede, situatia este cu totul neplacuta pentru imaginea sistemului judiciar romanesc. Este ridicol ca magistratii sa se judece cu Ministerul Justitiei si ridicol ca un magistrat sa judece un proces in care unul dintre justitiabili apare chiar in calitate de magistrat. Totul se datoreaza instabilitatii legislative, din pacate specifica Romaniei.

Cele mai citite

România votează: 18 milioane de cetățeni înscriși pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie

Actualizările sunt gestionate de primari sau de persoane desemnate prin dispoziție legală Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat că numărul total al alegătorilor înscriși în...

Nicolae Ciucă: Am votat pentru acel candidat care poate să reprezinte valori ale democrației românești

Președintele PNL, Nicolae Ciucă  a votat în comuna Balotești, la alegerile prezidențiale Nicolae Ciucă a ajuns la ora 8 la o secție de votare din...

Peste 100 de sancțiuni, pentru cei care au continuat campania electorală în online. Au fost deschise trei dosare penale cu privire la posibile infracţiuni

Au fost date amenzi de aproape 70.000 de lei Purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog, a anunțat duminică faptul că efectivele...
Ultima oră
Pe aceeași temă