Deşi nu sunt cele mai loiale animale de companie, pisicile au şarmul lor. Atitudinea, graţia şi personalitatea, ne fac să le îndrăgim şi să le vrem alături de noi. Sunt câteva mituri legate de pisici, mituri ce le dau un farmec aparte.
1. Pisicile aterizează mereu pe picioare
Dacă intenţionai să verifici această ipoteză, află că este un mit. Pisicuţele sunt animale flexibile şi adesea cad în picioare, dar nu întotdeauna. Aşadar şi felinele mici se pot răni.
2. Pisicile nu sunt animale iubitoare
Într-adevăr, nu îi poţi compara cu convieţuitorii lor, câinii, care sunt mereu disponibili pentru mângâiat. Dar şi pisicile pot fi iubitoare dacă le câştigi încrederea.
3. Pisicile ar trebui să bea lapte de vacă
La fel ca şi adulţii, unele pisici pot avea intoleranţă la lactoză şi nu pot digera laptele. În plus, laptele de vacă nu oferă calităţi nutriţionale micilor feline.
4. Pisicile care stau la apartament nu se pot îmbolnăvi
Fals! Deşi pisica de apartament este mai ferită de anumite boli decât cea de la curte, tot are nevoie de un control regulat la medicul veterinar. În plus, este important şi pentru sănătatea ta să îţi duci animăluţul regulat la un control.
5. Pisicile nu se pot dresa
Adevărul este că nu ne chinuim foarte mult să ne dresăm pisicuţele, ori pentru că luăm acest mit ca atare, ori pentru că nu avem suficient timp la dispoziţie. Îţi poţi învăţa pisica să folosească litiera pentru nevoi, sau să facă diferite scamatorii. Este important de ştiut că pisicile nu se dresează prin pedeapsă.