Cu 40 de ani in urma, Israelul a cucerit Cisiordania, Gaza si Inaltimile Golan dupa un razboi-fulger de sase zile, in care a infrant armatele Egiptului, Iordaniei si Siriei. Astazi, sfarsitul ocupatiei teritoriilor palestiniene, o ocupatie care a inceput in acel iunie, pare un vis la fel de indepartat ca intotdeauna.
Se poate considera ca haosul si razboiul civil de tip somalez pe care le constatam azi in Gaza – ca rezultat al acestui punct mort ce dateaza de mai multe decenii – au fost cauzate pe de-o parte de politicile israeliene prost gandite, iar pe de alta parte de administratia americana, care timp de sase ani a retrogradat cauza pacii dintre Israel si Palestina in subsolul listei de prioritati. Ar fi insa o eroare sa atribuim esecul palestinienilor de a dezvolta un sistem ordonat de autoguvernare doar efectelor pernicioase ale ocupatiei palestiniene si politicii americane.
Criza palestiniana este in primul rand una a liderilor. Chiar daca Yasser Arafat nu era un democrat model, carisma si sagacitatea sa politica au fost cruciale pentru a pastra unite diferitele factiuni palestiniene. Astazi nici macar Fatah, propriul partid al lui Arafat, nu poate afirma despre sine ca este o organizatie coerenta. Victoria Hamas in alegerile din ianuarie 2006 s-a datorat in mare parte fragmentarii Fatah sub conducerea succesorului lui Arafat, Mahmud Abbas.
Fara o autoritate centrala efectiva care sa inspire teama sau respect si cu OEP lipsita de legitimitate tocmai din cauza ca refuza sa acorde Hamas rolul care i se cuvine in cadrul organizatiei, a aparut o coabitare grotesc de ineficienta intre un presedinte dat de Fatah si un prim-ministru provenit din randurile Hamas. In consecinta, politica palestiniana a degenerat intr-o simpla batalie pentru avantajele puterii.
Acordul incheiat in februarie la Mecca a consfintit guvernul de uniune dintre Fatah si Hamas si ar fi trebuit sa stabileasca un sistem civilizat de partajare a puterii. Dar acest aranjament pare acum in plin proces de prabusire. Actuala exacerbare a tensiunilor a fost in mare parte generata de faptul ca Fatah, incurajata de boicotul comunitatii internationale la adresa Hamas, nu a acceptat niciodata cu adevarat infrangerea electorala si dreptul Hamas de a guverna. Mai mult de-atat, de cand Hamas a ajuns la putere, provocarea Fatah la adresa noilor lideri ai Palestinei s-a bucurat de un bogat suport financiar din partea SUA si Europei si de generoase livrari de armament din SUA si tarile arabe.
De aceea conflictul actual poate fi considerat in esenta un razboi preventiv – agravat de crime si banditisme, confruntari intre militii, triburi si familii rivale, o spirala nesfarsita de masacre lipsite de sens. Hamas incearca sa previna ca Fatah sa fie transformat de comunitatea internationala intr-o amenintare formidabila la adresa dreptului sau democratic de a guverna.
Pentru Hamas, aceasta este o batalie pe viata si pe moarte. Gruparea nu s-a sfiit sa bombardeze complexul prezidential al lui Abbas, sa atace centrele de comanda ale Fatah si liderii militari precum Rashid Abu Shbak, comandantul securitatii interne a Fatah sau pe ceilalti locotenenti ai lui Mohamed Dahlan, autoritatea militara suprema a Fatah in Gaza.
Hotararea Hamas de a-si afirma autoritatea poate fi dedusa si din cadavrele pangarite ale luptatorilor Fatah, din care multe au urme de gloante trase in cap, o practica denumita "confirmare a decesului". Atacurile cu rachete impotriva teritoriilor israeliene sunt o tentativa transparenta de a distrage atentia si de a convinge masele ca Hamas reprezinta adevaratii campioni ai cauzei palestiniene.
In mod tragic, nu doar oamenii cad victime acestui conflict, ci si orizonturile politice ale palestinienilor. De trei ori in istoria lor – in 1937, 1947 si 2000 – palestinienilor le-a fost oferit un stat; de tot atatea ori liderii lor au esuat in incercarea de a se ridica la inaltimea momentului, desi trebuie sa admitem ca provocarea nu a fost niciodata una usoara pentru o natiune construita pe un asemenea etos imperturbabil al privatiunilor. Astazi, cand SUA intelege rolul vital al pacii israeliano-palestiniene pentru viitorul sau in Orientul Mijlociu, iar lumea araba este pentru prima data hotarata sa obtina un acord cuprinzator cu Israelul, politica anarhica din Palestina zadarniceste practic orice decizie in favoarea pacii.
Pe de alta parte, oricat de viguroasa ar fi, nici democratia israeliana nu e chiar pe deplin gestionabila sau predictibila. Desi premierul Ehud Olmert ar putea incerca sa-si recastige din credibilitate si popularitate printr-un demers major pentru pace, Autoritatea Palestiniana bicefala –- oricum intodeauna un partener dubios in ochii israelienilor – apare acum mai suspecta ca oricand.
"Cu fiecare zi ce trece, tot mai multi isi doresc o noua ocupatie israeliana in Gaza. Lasati-i odata pe evrei sa vina sa ne salveze!" Aceasta speranta, exprimata cu disperare de un locuitor din Gaza, nu se va materializa insa. Israelul va evita cu orice pret o invazie terestra pe scara larga. Dar, implicati intr-un razboi alimentat de furie si razbunare, israelienii nu se concentreaza asupra unor actiuni in favoarea pacii, ci pe vanatoarea unor sefi de bande, pe uciderea sistematica a grupurilor de luptatori Hamas si pe arestarea liderilor lor politici.
Doar o mutare dramatica a unor forte externe mai poate salva Gaza de la a deveni un nou Mogadiscio si pe palestinieni si israelieni de un razboi total care nu ar genera decat si mai multa furie si disperare. Pentru ca elementele unei noi paci sa fie eficiente, o forta multinationala trebuie sa fie desfasurata de-a lungul frontierei dintre Gaza si Egipt pentru a preveni traficul constant de armament si pentru a izola conflictul. Simultan, comunitatea internationala trebuie sa ajute guvernul de uniune sa functioneze prin recunoasterea dreptului Hamas de a guverna in schimbul unui plan de stabilitate bazat pe rezultate. z
Shlomo Ben-Ami, fost ministru de externe al Israelului, este vicepresedinte al Centrului International pentru Pace Toledo si autor al volumului Scars of War, Wounds of Peace: The Israeli-Arab Tragedy (Cicatricile razboiului, ranile pacii: Tragedia israeliano-araba).
Copyright: Project Syndicate, 2007.
www.project-syndicate.org
