» Serialul "30 Rock" a primit nominalizari la Premiile Emmy la toate categoriile unde se putea incadra, stabilind o cifra-record pentru acest tip de distinctii in televiziune, nu mai putin de 22.
» Serialul se difuzeaza si in Romania, la TVR, dar audienta este foarte mica – 0,7 puncte de rating in mediul urban pentru un episod. Analistii media cred ca de vina pentru lipsa de popularitate in Romania este audienta imbatranita a postului public de televiziune.
» Tina Fey si Alec Baldwin interpreteaza rolurile principale in aceasta comedie care vizeaza viata pe platourile de filmare ale postului de televiziune american NBC.
Dupa cum anuntau actorii chandra Wilson si Jim Parson, cei care au citit lista nominalizarilor la Premiile Emmy, ajunse la cea de-a 61-a editie, serialul de comedie "30 Rock" a obtinut un numar-record, fiind nominalizat de nu mai putin de 22 de ori, la 18 categorii. El este urmat indeaproape de "Mad Men", nominalizat la 16 categorii, printre care si Cea mai buna drama. Inclusiv actorii care au prezentat nominalizarile figureaza pe lista: Jim Parson se afla in cursa pentru un Premiu Emmy la categoria Cel mai bun actor intr-un rol principal dintr-o comedie, pentru "Big Bang Theory", iar Chandra Wilson este nominalizata la categoria Cea mai buna actrita intr-o miniserie sau film, pentru rolul din "Accidental Friendship", dar si la categoria Cea mai buna actrita intr-un rol secundar, in "Anatomia lui Grey".
paginademedia.ro: "Serialul nu se adreseaza publicului TVR"
"30 Rock", unul dintre cele mai in voga seriale americane, a inceput sa fie difuzat la noi din 18 mai, pe TVR 1, in urma achizitiei televiziunii publice, si este transmis in fiecare seara de luni, de la ora 22.00. Comedia a primit titlul de "Cea mai buna comedie a anului", iar cei mai fericiti probabil ca sunt actorii principali: Tina Fey si Alec Baldwin, ambii rasplatiti cu cate un Glob de Aur.
In Romania audienta este foarte mica, desi primul sezon a inceput sa fie difuzat din mai, iar din cele 21 de episoade s-a ajuns, astazi, la cel de-al 17-lea. "Adevarul este ca serialul nu se adreseaza publicului TVR, care este unul imbatranit, de peste 55 de ani. Audienta scazuta este data de adresabilitatea lui. Ora de difuzare, 22.00, este foarte buna, dar nu se potriveste cu publicul sau. Probabil ca intentia televiziunii publice a fost aceea de a intineri publicul TVR si, daca il vor mai difuza, probabil ca vor reusi", ne-a declarat Petrisor Obae, analist media de la paginademedia.ro, adaugand ca "serialul este foarte bun, il urmaresc, dar are nevoie de timp pentru a fi descoperit. TVR ar trebui sa mentina mai mult timp in program serialul. Ar fi o greseala sa-l scoata".
Potrivit datelor furnizate de paginademedia.ro, pana acum, "fiecare episod «30 Rock» a avut o audienta medie de aproximativ 80.000 de telespectatori in mediul urban, ceea ce inseamna un rating de 0,7. Cel mai vizionat a fost chiar primul episod, la care s-au uitat aproape 110.000 de telespectatori din mediul urban". Pe de alta parte, nici in America serialul de comedie nu a prins foarte mult la public, insa aproape toata critica de specialitate il adora.
O comedie despre lumea din spatele micului ecran
Serialul este creat de Tina Fey, actrita si producator executiv, uneori scenarist, una dintre cele mai indragite figuri americane, (cunoscuta de intreaga lume dupa ce a parodiat-o in nenumarate randuri pe Sarah Palin, guvernator al statului Alaska si fost candidat la functia de vicepremier al SUA, din partea republicanilor). Pentru prestatia Tinei Fay in pielea guvernatorului Palin, sustinuta in studiourile emisiunii Saturday Night Live, actrita a fost la randul ei nominalizata la categoria Cel mai bun actor invitat intr-un serial de comedie la Premiile Emmy.
Difuzat de NBC, serialul si-a luat numele dupa adresa unde se afla studiourile NBC – GE Building, 30 Rockefeller Plaza – si e lesne de presupus ca tema se axeaza pe lumea de dincolo de micul ecran. Episodul-pilot a fost difuzat pe 11 octombrie 2006 si, desi este castigator a numeroase premii si a avut parte aproape exclusiv de critici pozitive, serialul nu a excelat in puncte de audienta nici peste Ocean. Fratele uitat al lui "Studio 60", dupa cum il porecleste "New York Times", ,,30 Rock" a ajuns la cel de-al treilea sezon si a castigat Emmy-ul pentru Cea mai buna comedie si in 2007, si in 2008, concurand cu seriale precum "The Office" si "Betty cea urata din New York". Din distributie mai fac parte Tracy Morgan si Jane Krakowski.
Povestea de succes
Ca o consecinta a premiilor castigate pana acum de "30 Rock", serialul de comedie a fost denumit "cel mai bun show de televiziune". El este construit in jurul personajului principal, interpretat de Tina Fey (alias Liz Lemon – scenarista pentru "The Girlie Show"), alaturi de care mai joaca Alec Baldwin (Jack Donaghy – directorul unei retele de televiziune) si Tracy Morgan (Tracy Jordan – starul excentric si imprevizibil). Serialul este un show inspirat chiar din munca din spatele productiei unui serial de comedie.
Liz Lemon trebuie sa jongleze tot timpul cu maimutarelile lui Tracy sau cu interferentele corporatiste ale lui Donaghy, incercand sa aiba si o viata personala in tot acest timp. Ea traieste visul oricarui creator de televiziune: este mare sefa a unei echipe de scenaristi pentru un program de comedie TV Live in New York. Visul ei se zguduie cand noul director al retelei TV, ingamfatul Jack Donaghy, un tip fara prea multe scrupule, se baga peste show-ul si echipa ei. Jack o pacaleste pe Liz sa il accepte in serial pe Tracy Jordan (Tracy Morgan, din "Saturday Night Live", "The Longest Yard"), un actor prea putin previzibil si cam sarit de pe fix. Liz trebuie sa controleze incontrolabilul asa incat show-ul si visul ei sa continue.
Din distributia serialului mai fac parte Jane Krakowski (Jenna Maroney), in rolul starului feminin din "The Girlie Show", Scott Adsit (Pete Hornberger), in rolul producatorului, Jack McBrayer (Kenneth the Page), un intern ambitios, Judah Friedlander (Frank), lenesul sarcastic din echipa de scenaristi, Katrina Bowden (Cerie), asistenta capricioasa a lui Lemon, si Keith Powell (Toofer), in rolul sofisticatului scenarist absolvent de Harvard. "30 Rock" este produs de Broadway Video&Little Stranger Inc., impreuna cu Universal Media Studios. Producatorii executivi sunt Lorne Michaels ("Saturday Night Live"), Fey, Marci Klein ("Saturday Night Live"), David Miner ("Human Giant") si Robert Carlock ("Friends").
» Gala Premiilor Emmy, difuzata de HBO Romania
HBO Romania va difuza, in exclusivitate, in noaptea de 20 spre 21 septembrie, de la ora 3.00 dimineata, in direct, cea de-a 61-a editie a Galei Premiilor Emmy. The Primetime Emmy Awards sunt acordate de Academy of Television Arts and Sciences ca o recompensa a excelentei programelor de televiziune americane difuzate prime time. Decernate in premiera in 1949, aceste distinctii au fost mult timp cunoscute sub denumirea de "Premiile Emmy", pana la aparitia Daytime Emmy Awards, acordate pentru prima oara in anii ‘70, iar cuvantul "primetime" a fost adaugat in titulatura lor oficiala pentru a elimina posibilitatea unor confuzii intre cele doua trofee. The Primetime Emmy Awards se acorda, in general, la mijlocul lunii septembrie, in duminica ce precede debutul sezonului de toamna la televiziunile americane. Ele sunt difuzate, prin rotatie, de cele patru posturi majore de televiziune din Statele Unite – CBS, ABC, NBC si FOX.
» Nume grele pe lista Emmy
Alaturi de "30 Rock", celelalte productii nominalizate la categoria Cea mai buna comedie din 2008 sunt "Entourage" (HBO), "Family Guy" (Fox), "Flight of the Conchords" (HBO), "The Office" (NBC), "Weeds" si "How I Met Your Mother" (CBS).
Serialul "Mad Men", desemnat in 2008 Cea mai buna drama, va concura la aceeasi categorie cu serialul controversat "Big Love" (HBO), cu serialul "Damages" (FX), cu "Breaking Bad" (AMC), cu drama "Dexter" (Showtime), cu serialul "House" (Fox) si cu serialul "Lost" (ABC).
Dupa serialul "30 Rock", care a acumulat 22 de nominalizari, urmeaza "Grey Gardens" (cu 17 nominalizari), "Mad Men" (16), "Into The Storm" (14) si "Saturday Night Live" (13). HBO are, de asemenea, cele mai multe nominalizari, 99, urmat de NBC, cu 67.
Cea de-a 61-a ceremonie de decernare a Premiilor Emmy va avea loc pe 20 septembrie, la Teatrul Nokia din Los Angeles. Gazda va fi Neil Patrick Harris.