1.5 C
București
miercuri, 15 ianuarie 2025
AcasăSpecial30 de dosare validate pentru Legea 9

30 de dosare validate pentru Legea 9

Membrii Comisiei Judetene pentru aplicarea Legii 9 au validat ieri alte 30 de dosare care vor fi trimise la Bucuresti, unde urmeaza sa fie aprobate de Comisia Centrala. Prefectul judetului, Danut Culetu, a cerut membrilor comisiei sa se intalneaca saptamanal pentru cresterea ritmului de verificare a dosarelor depuse de beneficiarii Legii 9, privind acordarea de despagubiri cetatenilor care au abandonat bunuri, case si terenuri in Bulgaria. Tot ieri s-au intalnit membrii Comisiei Judetene pentru aplicarea Legii 290/2003, ai carei beneficiari ar trebui despagubiti pentru bunurile abandonate in Basarabia si Bucovina. Pana la aceasta data au fost inregistrate aproape 300 de dosare a caror analiza a fost amanata pana anul viitor, cand Guvernul intentioneaza sa prelungeasca termenul de depunere a cererilor si preconizeaza introducerea altor prevederi in textul de lege.

Cele mai citite

Jefte Betancor, transferul carierei! Semnează cu Olympiacos Pireu după un sezon extraordinar în Grecia

Atacantul spaniol Jefte Betancor, fost golgheter în Liga 1, s-a transferat la liderul campionatului elen, Olympiacos, după ce a impresionat la Panserraikos în acest...

Peste 1000 de polițiști sud-coreeni încearcă să-l aresteze la reședința lui oficială pe președintele suspendat Yoon Suk Yeol

În jur de 1000 de polițiști se află la această oră la reședința oficială a președintelui suspendat Yoon Suk Yeol pentru a-l aresta. Ofițerii...

Economia Germaniei, în declin pentru al doilea an consecutiv: Prognoze îngrijorătoare pentru 2025

Germania, cea mai mare economie a Europei, s-a confruntat cu o scădere economică de 0,2% pe parcursul anului 2024, conform datelor publicate de Oficiul...
Ultima oră
Pe aceeași temă