Anul care s-a incheiat incepuse cu instalarea noului presedinte american Barack Obama la Casa Alba si a sfarsit cu reinstalarea presedintelui Traian Basescu la Cotroceni. Desi in aparenta nu exista nici o legatura intre aceste doua evenimente, in realitate ambele sunt in aceeasi pozitie de start pentru reforme dureroase, dar necesare.
I-a trebuit aproape un an lui Barack Obama pana a obtinut prima sa victorie, si ea relativa, prin adoptarea dificila a unui proiect de lege ce introduce mai multa dreptate in sistemul asigurarilor de boala din SUA. Presedintele Traian Basescu va avea la dispozitie si mai putin timp pentru a impune o reforma constitutionala care sa faca sa functioneze palierele de baza ale Legislativului si ale Executivului, astfel ca Romania sa poata fi condusa fara sa se mai piarda in derivatii procedurale bizantine, in conditiile in care totul a devenit urgent pentru modernizarea societatii romanesti.
Obama a fost ales cu o larga majoritate, iar capitalul sau de simpatie, desi s-a diminuat intre timp, inca ii permite sa fie credibil in discursurile mobilizatoare si sa conteze pe acea autoritate naturala necesara in timpuri grele. Traian Basescu s-a reales cu o majoritate minima, insa puterea sa de a se bate impotriva unei coalitii care il dadea perdant pana in ultima clipa ii confera si lui o legitimitate "de lupta" care poate fi transformata in capital de credibilitate. Chiar in saptamanile ce urmeaza, el va avea nevoie sa convinga toate fortele vii ale natiunii ca trebuie depasit momentul luptelor si al pasiunilor politicianiste pentru ca toata lumea sa se angajeze intr-o serie de reforme. Nu numarul mai mic al parlamentarilor ii va convinge pe romani ca reprezentantii natiunii si-au suflecat manecile si lucreaza serios la adoptarea legilor, ci modul in care acesti parlamentari si le aplica in primul rand lor, depasind conflictul de interes, renuntand sa mai fie negustori si afaceristi, cand li s-a oferit nobila misiune de a fi legislatorii poporului.
Faptul ca ani in sir Parlamentul Romaniei a fost mai degraba camera de comert si bursa secundara, daca nu cumva birou oficios de contracte cu statul, s-a reflectat in primul rand in precaritatea economiei romanesti. Criza economica, despre care atatia naivi credeau ca va ocoli Romania, s-a instalat si chiar se ramifica pe plaiurile dunarene si din pricina ca modelul economic impus de acesti oameni de afaceri din cele doua camere a fost unul singur: afaceri cu statul, comenzi retribuite din fondurile publice sau din cele europene, evitarea aproape totala a concurentei si a competitivitatii interne si internationale. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca in tot acest timp nu s-a gasit nici un vinovat pentru furturile incalificabile de pe santierele nationale. China, in cinci ani, a construit o cale ferata lunga de peste 1.000 de kilometri, pe care circula acum cel mai rapid tren din lume. Trenurile din Romania circula mai prost decat in perioada interbelica, iar autostrada menita sa ne lege de restul Europei a fost contaminata de mitul Mesterului Manole, singura noastra contributie la lucrari de infrastructura.
Ce produce Romania? Iata intrebarea esentiala, in momentul in care noul Guvern va trebui sa aleaga o noua politica fiscala menita sa incurajeze investitiile, productivitatea, reformele ce favorizeaza economia durabila. Gestionarea de pe o zi pe alta a afacerilor curente, cu improvizatii legislative care colmateaza fisurile, dar nu degajeaza nici o directie, nu va mai fi suficienta. Faptul ca investitia de stil colonial de la Rosia Montana a devenit o prioritate a noului Guvern seamana cu o gluma cinica. Acei domni isi vor lua aurul lasandu-ne doar cateva graunte pe fundul sitei, dar sfartecand una dintre singurele noastre averi – acel magnific peisaj si echilibrul natural care ne-ar putea aduce, intr-o zi in care ne vom simti in stare sa-i atragem, turistii atat de mult doriti si pentru economia locala. Eminescu scria amuzat ca domnii din Occident merg in Elvetia si platesc sa priveasca dealurile. De ce sa nu plateasca si pentru dealurile noastre, dupa ce le vom fi curatat de valul de pungi de plastic si vom fi inteles ca atunci cand ramanem noi insine, autentici, putem deveni si autentic moderni?
Intre santierele nationale ale reformei anuntate de Obama figureaza la loc de cinste dezvoltarea invatamantului si a cercetarii. Daca guvernul din Statele Unite, unde exista unele dintre cele mai reputate universitati din lume, investeste in generatiile viitoare si considera ca este solutia cea mai trainica pentru iesirea din criza, cum de nici un Guvern de la Bucuresti nu se inspira? (Sarkozy a facut-o recent contractand un imprumut national dirijat cu precadere spre aceleasi domenii.) Oare nu e timpul sa fie atrasi spre casa toti acei tineri specialisti romani care si-au luat lumea in cap si fiindca erau subclasati la ei acasa, nu doar din motive financiare? Pe de alta parte, asa cum in conditiile vitrege din timpul vechiului regim a putut lua nastere o scoala romaneasca de matematica recunoscuta in intreaga lume, nu s-ar putea prevedea cateva planuri nationale prioritare de excelenta, in medicina, in informatica, in arte?! Iar daca tot se vorbeste despre o necesara schimbare de generatie, de ce clasa politica din Romania nu incepe prin a se primeni tocmai ea?
Iar exercitiul de "vieti paralele" ce sta la baza acestor insemnari nu poate ignora si o necesara apropiere intre cei doi presedinti. Va fi in primul rand in interesul Romaniei.
