3.4 C
București
luni, 2 decembrie 2024
AcasăSpecial20 km de autostradă, tot ce poate CNADNR în 2015

20 km de autostradă, tot ce poate CNADNR în 2015

Compania de drumuri dispune de un buget de peste 6 miliarde lei, însă va inaugura în acest an cel mult 10-20 km de autostradă, echivalentul a 1% din banii ce îi are la dispoziţie.

CNADNR va marca în 2015 încă un an în care promisiunile făcute cu ușurință de managementul acesteia nu vor fi respectate, în pofida resurselor generoase acordate de stat, dar şi din fonduri europene nerambursabile pentru dezvoltarea şi întreţinerea infrastructurii rutiere.

Într-un interviu acordat recent agenţiei naţionale de presă Agerpres, directorul general CNADNR, Narcis Neaga, a promis că în 2015 vor fi inauguraţi nu mai puţin de 84 de kilometri de autostradă, respectiv ultimele secţiuni rămase neterminate din autostrada A1, sectorul cuprins între Sibiu şi Nădlac.

Ce se va inaugura

Promisiunile semnifică faptul că românii vor putea circula pe autostradă de la Sibiu la Nădlac, cu excepţia lotului 3 din sectorul Lugoj-Deva, aflat în luna iunie la un dezamăgitor stadiu fizic al execuţiei de 12%.

“Sperăm că undeva între 80 și 84 de kilometri, însă această cifră este condiționată și de antreprenori, de evoluția lucrărilor pe șantier”, spunea Neaga în interviul menţionat,  precizând că cifra avansată include şi porţiuni de autostradă care ar fi trebuit inaugurate anul viitor, dar pe care constructorii le vor preda circulaţiei în acest an. Tronsoanele pe a căror deschidere Neaga mizează sunt: Timişoara-Lugoj lotul 2, 25 de kilometri, Lugoj-Deva 17 kilometri din lotul 2 şi 22 de kilometri din lotul 4. Aici Narcis Neaga mai adaugă şi cei 10 kilometri din primul lot din Lugoj-Deva, deschis în 2013, dar pe care nu se putea circula căci acesta nu erau accesibil şoferilor şi alţi 10 kilometri inauguraţi în iulie din lotul 2 Nădlac-Arad, deşi lucrările fuseseră definitivate încă din decembrie 2014. În total, deci, 84 de kilometri de autostradă.

Cum stau lucrurile în realitate

În teren lucrurile nu stau însă pe roze. Acolo unde stadiul lucrărilor este avansat există probleme între CNADNR şi cons­tructor, iar acolo unde relaţiile sunt cordiale lucrările sunt pe la început sau apar şi alte probleme.

Astfel, în cazul lotului 2 din Timişoara-Lugoj stadiul fizic este de 90% în timp ce plăţile făcute către constructorul Tirrena Scavi este doar de 50%, fapt pentru care există dispute majore între companie şi CNADNR, declară surse neoficiale. Dar să vedem cum prezintă un inginer din proiect stadiul lucrărilor pe celelalte tronsoane.

“Nu cred că există şanse mari pentru nici un tronson.  Lotul 2 Lugoj-Deva are probleme cu exproprierile şi cu proiectarea viaductelor. Lotul lui Dorinel Umbrescu, lotul 4,  a luat-o şi el la vale pe 700 de metri,  mai rău decât lotul 3 din Sibiu-Orăştie. Acum s-a ajuns la o haldă de steril în care s-a băgat cupa şi a început să iasă apa de dedesubt “, spune acesta. Loturile dintre Lugoj şi Deva aveau la începutul verii stadii de execuţie dezamăgitor de mici, cuprinse între 8% şi 27%.

Cei 10-20 de kilometri de autostradă inauguraţi în 2015 sunt puţini, comparativ cu bugetul uriaş gestionat de către CNADNR. Sectoarele inaugurate în 2015 vor valora cel mult 100 de milioane de euro, în condiţiile în care compania a avut alocaţi pentru autostrăzi în acest an 500 de milioane de euro. Situaţia nu miră constructorii. “Au doar preocuparea cum să nu facă ca să nu greşească, pentru că nu ştiu ce să facă, aceasta este cauza. Nu vor să facă nimic, căci le este frică să nu greşească. Le trebuie şapte aprobări. Au hârtii ce conţin hotârâri ale lor, sunt semnate de patru oameni şi alţi patru oameni semnează alte hârtii de înaintare a primelor”, spune un constructor ce lucrează cu CNADNR. În același interviu, Narcis Neaga a aruncat vina nerealizărilor CNADNR pe dificultăţile privind exproprierile pe probleme de mediu, pe obţinerea grea  a avizelor de la companiile de stat etc.   

De ce bani dispune CNADNR

  •  6,16 miliarde lei buget total din care;
  •  3,89 miliarde lei fonduri nerambursabile;
  •  1,37 miliarde lei de la bugetul de stat;
  •  2,29 miliarde lei este programul de construire a autostrăzilor;
  •  2,23 miliarde lei este programul de reparare a drumurilor naţionale;
  •  745 milioane lei pentru construire variante colore;
  •  1,16 miliarde lei sunt veniturile proprii din rovinete, taxe;
  •  7,32 miliarde lei sunt veniturile totale.
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Doru Cireasa
Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă