0.7 C
București
marți, 26 noiembrie 2024
AcasăSpecial19 parlamentari europeni se pronunță: Dan Adamescu are dreptul la un proces...

19 parlamentari europeni se pronunță: Dan Adamescu are dreptul la un proces corect

La un an după ce au depus o moțiune pentru rezoluție intitulată “Domnul Dan Adamescu și dreptul la un proces corect”, cei 19 membri ai Adunării Parlamentare din cadrul Consiliului Europei își reafirmă încrederea în justiția din România, notează Realitatea TV.

Reacția parlamentarilor europeni vine după ce James Clappison, parlamentar din Marea Britanie, a aflat din presă că TNG, compania condusă de Dan Adamescu, urmează să dea în judecată statul român la un tribunal internațional de investitii pentru încălcarea drepturilor sale, în conformitate cu o serie de tratate bilaterale de investiții.

Prezumția de nevinovăție și dreptul la un proces corect sunt indispensabile în administrarea justiției și menținerea drepturilor omului și va apela la toate Statele Membre să se asigure că aceste principii legale sunt respectate cu strictețe”, atrage atenția Clappison în respectiva moțiune.

Documentul face referire la faptul că, în februarie 2015, Dl. Dan Adamescu, cetățean și om de afaceri cu cetățenie germană, a fost condamnat de către o instanță din România pentru presupuse infracțiuni de corupție și a primit o pedeapsă de patru ani și patru luni de închisoare, fără eliberare condiționată. Înainte ca procesul Domnului Adamescu să aibă loc, Primul Ministru al României (Victor Ponta – n.r) l-a acuzat public ca fiind „conducătorul unei rețele de corupție cu un foarte mare efect și pe o perioadă de mulți ani”.

În audierea dinainte procesului, judecătorul s-a referit la presupusele problemele în ce-l privește pe Dan Adamescu ca fapte stabilite și nu ca presupuneri și a refuzat cauțiunea pe baza faptului că acesta refuzase să-și recunoască vina, se mai spune în document. Moțiunea nu uită să mai introducă un detaliu relevant: “Dl. Adamescu este proprietarul ziarului România Liberă, care era critic față de Guvernul României.”

Reamintim că statul român a luat hotărârea de a pune sechestru pe cele mai valoroase bunuri TNG, fără proces echitabil, în scopul exproprierii lor și a cerut falimentul ziarului România Liberă, în scopul preluării lui. TNG estimează că pagubele se ridică la mai multe sute de milioane de euro, în compensație pentru falimentarea Astra și sechestrarea mai multor active aparținând TNG din România.

TNG deține 99,7% din acțiunile Astra Asigurări. TNG a achiziționat Astra din România în anul 2001. Pe parcursul următorilor doisprezece ani, Astra și-a dezvoltat afacerile și a ajuns lider de piața din România, cu filiale în Germania, Ungaria și Slovacia. Veniturile anuale din prime au crescut de la mai puțin de 30 de milioane de euro până la peste 200 de milioane de euro pe an în 2012

 

 

 

Cele mai citite

După S.O.S., încă un partid își declară susținerea pentru Călin Georgescu

Preşedintele AUR, candidatul formaţiunii în alegerile prezidenţiale, a afirmat, luni, că România are ”şansa” unui guvern şi a unui preşedinte suveranist. ”România s-a trezit!...

Medaliații României la Jocurile Olimpice și Paralimpice au fost premiați în cadrul Galei COSR!

Sportivii români care au urcat pe podiumul Jocurilor Olimpice și Paralimpice din 2024 au fost recompensați în cadrul Galei „110 ani de Olimpism în...

Un celebru realizator de podcast american a intrat în conflict cu Vladimir Kliciko

Joe Rogan, celebru realizator de podcast american, "răspândeşte propaganda rusă" cu privire la războiul din Ucraina, a acuzat fostul campion mondial de box la...
Ultima oră
Pe aceeași temă