Chiar pe 1 august, cand incepe postul pentru Adormirea Maicii Domnului, maestrul Alexandru Ghildus si-a vernisat opera amplasata in Piata Revolutiei. Pana in acest moment, pretinsul monument a fost criticat cam din toate partile. S-a spus ca nu poate sa existe ceva mai urat, mai deplasat, mai fara rost. Acolo unde se afla intr-o dimensiune decenta sculptura reprezentandu-l pe Iuliu Maniu, printr-un fel de impostura agresiva a fost instalat acest „monument al revolutiei”, de fapt al revolutiei furate, a carui imagine plastica nu convinge din nici un punct de vedere.
Am mai flagelat poate cu prea multa patima aceasta creatie post-2000 a Bucurestiului nostru haotic. Am spus, ca si altii, ca avem de-a face cu o teapa si cu un cartof al caror simbolism referitor la revolutia din '89 este destul de abscons. In general, bucurestenii amarati, plictisiti, blazati, cinici ignora cam tot ce este spatiu public. Cei urcati in autobuzele 368, 168, 126, 300 si cate or mai fi care trec zilnic prin fata asa-zisului monument nici nu-l baga in seama. Suntem obisnuiti sa fim furati, nu ne mai miram ca banul public e jefuit constant. Traim inconstient, simpli roboti tristi care penduleaza intre doua destinatii. Dar din momentul in care un kitsch se supraliciteaza singur si cu tot dinadinsul urca spre atentia noastra, ca si cum ne-ar spune: „Ma, prostilor, nu mergeti cu capul in traista, observati-ma, sunt aici, admirati-ma, eu comemorez mortii vostri!”, atunci chiar ca ne pierdem rabdarea.
Am fost astfel prezent la vernisarea monumentului din Piata Revolutiei in seara zilei de 1 august. Ce am vazut? Nimic altceva decat ceea ce deja stiam. Cu o singura diferenta. De data aceasta cartoful tras in teapa este… un testicul. In bataia reflectoarelor, in noaptea torida de vara, prin violetul atmosferic, cartoful a inceput sa se umanizeze. In sfarsit, am inteles ce a vrut artistul. Obiectul respectiv si-a dezvaluit frageda structura. El nu e o leguma, cum in graba l-am numit, ci straveziu, delicat, cu multe vinisoare, puternic vascularizat, reprezinta organul genital barbatesc in care se coc semintele care asigura viitorul natiunii. Numai ca – teribila viziune a sacrificiului – crudul obelisc l-a strapuns! Maestrul, persoana care stie foarte bine ce e important pentru tara in care s-a nascut, probabil a lucrat constient de importanta misiunii sale. Sa-mi fie iertate accentele pamfletare fiindca nici nu consider ca pamfletul este o specie literara semnificativa din punct de vedere estetic, dar asa stand lucrurile nu puteam si nici nu aveam dreptul sa le evit.
Viitorul, desigur, va hotari. Peste ani si ani, cand pustii de acum vor fi bunici si vor trece prin Piata Revolutiei, vor privi teapa si testiculul, numite acum Monument al revolutiei furate, si vor spune: de aceea au murit stramosii nostri, ca noi sa fim liberi si mutilati.
P.S. In cuvantul pe care l-a tinut, Alexandru Ghildus nu a uitat sa spuna: „De acum incolo aici va fi un loc de pietate spre care vor veni toti cei care tin minte ce s-a intamplat in decembrie '89, avand astfel prilejul sa se reculeaga. Nu intamplator zidul din fata obeliscului se cheama chiar "zidul amintirii", unde sunt gravate numele tuturor celor morti atunci”. De acord. Din punct de vedere formal, constructia se inscrie in spiritul cu care suntem alimentati de 15 ani incoace. Tot ceea ce ne-a spus Ion Iliescu despre revolutie, vorbe goale, fara nici o acoperire, s-a pietrificat acum in Piata Revolutiei. Verba volant, piatra manent… Nu degeaba un grup de tineri, in timpul vernisajului, a tulburat maretul eveniment, arborand o lozinca pe care erau scrise cuvintele: „15 ani de tepe si nici un vinovat”. Asa e. Au trecut atatia ani si intrebarea fundamentala a revolutiei a ramas fara raspuns. De aceea, nu de pietre avem nevoie, pietre care costa miliarde, nu de mese festive organizate la Cina, unde artistul, finantatorii si lingusitorii sai benchetuiesc, ci de modestul adevar. Nici un obelisc, oricat de inalt si de trufas, nu va putea sa-l inlocuiasca. Acest mod de a ne reaminti trecutul, de a-l recupera, de a ne reculege este profund fals si profanator. Demonstreaza, de fapt, superficialitatea si impostura unei intregi paturi politice si culturale. Mausoleul eroilor comunisti din parcul Carol, care mai avea putin si era demolat pentru a fi construita in locul lui Catedrala Mantuirii Neamului, este mult mai inspirat decat ce vedem in buricul targului. Iuliu Maniu, asezat putin lateral, se simte probabil ca in mormantul lui necunoscut din Sighet. Umilit, uitat, dispretuit atat timp cat profitorii au facut din jertfa lui si a altora haine de gala.
Intrucat a starnit numeroase controverse, invitam cititorii sa-si exprime punctul de vedere vizavi de forma si amplasamentul monumentului inaugurat luni seara. Parerile (pertinente si publicabile) pot fi trimise pe adresa de e-mail social@romanialibera.ro. Cele mai interesante opinii sau propuneri de denumire a monumentului vor fi publicate in ziarul nostru sambata, 6 august.
