Biblioteca digitală europeană are peste 14 milioane de opere, depăşind astfel obiectivul de 10 milioane de lucrări, fixat în urmă cu doi ani, odată cu lansarea acestui proiect, potrivit reprezentanţilor Comisiei Europene (CE), citaţi de AFP
Europeana, biblioteca digitală care vrea să reunească opere reprezentative pentru cultura europeană, permite internauţilor să consulte versiunile online ale unor cărţi, fotografii, hărţi, ziare, filme şi videoclipuri care provin din diferite instituţii din întrega Europă, potrivit agenţiei Mediafax.
Biblioteca a fost lansată în noiembrie 2008 cu două milioane de documente şi obiectivul era de a ajunge la o arhivă digitală de 10 milioane de documente în 2010.
„Digitalizarea a 14 milioane de documente este o veste bună pentru toţi internauţii care doresc să acceseze astfel de opere de cultură care provin din bibliotecile, muzeele şi arhivele Europei”, a declarat Neelie Kroes, comisarul european care se ocupă de noile tehnologii.
„Totuşi, Europeana ar putea fi îmbunătăţită şi ar putea contribui la asta mai multe intituţii culturale, care să îşi digitalizeze colecţiile şi să le publice pe acest portal european”, a mai spus Kroes.
Colecţia Europeana este alcătuită 64% din fotografii, hărţi, tablouri, piese de muzeu şi alte imagini digitalizate, potrivit reprezentanţilor CE. Textele, dintre care 1,2 milioane de cărţi digitalizate integral, reprezintă 34% din numărul total de documente al Europeana. Restul de 2% este reprezentat de conţinuturi audio şi video.
Toate ţările din Uniunea Europeană au contribuit la acest proiect, însă contribuţiile lor sunt inegale. Astfel, Franţa este cel mai important contribuitor la acest proiect, urmată de Germania şi Suedia.