4.6 C
București
vineri, 10 ianuarie 2025
AcasăSpecial130 de familii evacuate, drumuri si terenuri sub apa

130 de familii evacuate, drumuri si terenuri sub apa

Apele au inceput sa intre in Oltina luni de dimineata. Oamenii au incercat sa puna fel de fel de oprelisti in calea apelor. Specialistii au ridicat alte diguri in spatele celui care a cedat in mai multe locuri, brese pe care nu au reusit sa le astupe. Furia apelor a impiedicat astuparea sparturilor. Pe dig nu putea avea acces decat o singura basculanta, iar pana ajungea urmatoarea, apele spalau pamantul si chiar piatra, ajungand la primele case. „Este vorba despre doua gospodarii de la marginea localitatii. Apa a ajuns la temelie, dar a inundat 50 de curti si gradini”, a declarat primarul comunei Oltina, Marcel Dumitru. Administratia locala adauga noi date pe lista pe care au fost trecute pagubele: doi kilometri de drum comunal impracticabili, 400 de hectare de teren inundate.

Au plecat care incotro

Autoritatile au reusit sa ii convinga pe oameni sa plece de bunavoie din calea apelor. Localnicii au inteles ca nu trebuie sa se puna nici cu Dumnezeu si nici cu natura care, de aceasta data, s-a intors impotriva lor. Fiecare dintre ei s-a resemnat la gandul ca viitura va musca lacoma din avutul lor, dar speranta ca vor trece cu bine si peste aceasta incercare i-a intarit. Se gandesc la faptul ca o vor lua de la capat, asa cum s-a mai intamplat. Familiile Taranu si Gheorghita sunt printre cele 130 care si-au parasit gospodariile. Le pare rau dupa fiecare palma de pamant, pentru fiecare lucru pe care nu l-au putut lua cu ei cand s-a dat alarma si au trebuit sa plece fara sa mai privesca inapoi. Acum spera ca apa sa le lase macar atat cat sa fie pentru un nou inceput. Primarul este de parere ca, de fapt, au fost evacuate prea multe persoane, dar mai bine asa decat sa fie puse in pericol vieti omenesti. Verificarile topografice au luat cate o piatra de pe inimile localnicilor. Dupa semnele trasate cu vopsea pe case, stalpi si garduri, stiu cam care va fi nivelul apei. Asa ca pot sa-si puna bunurile la adapost.

Cele mai citite

Tanczos Barna: ANAF investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului la preşedinţie Călin Georgescu

Ministrul Finanţelor Publice, Tanczos Barna, a declarat, joi seară, că ANAF, alături de organele judiciare, investighează modul de finanţare a campaniei electorale a candidatului...

Zelenski vrea trupe occidentale în Ucraina pentru „forţarea Rusiei la pace”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a estimat joi că o eventuală desfăşurare de trupe occidentale în Ucraina ar ajuta la "forţarea Rusiei la pace" şi...

Partidul bulgar „Renașterea” cere alipirea Macedoniei și sudului Basarabiei la Bulgaria

Partidul extremist „Renașterea”, din Bulgaria, a scris joi, pe pagina de Facebook, un comentariu referitor la revendicări teritoriale. Pornind de la declarațiile recente ale...
Ultima oră
Pe aceeași temă