7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecial110 firme, taxate pentru poluare

110 firme, taxate pentru poluare

Marii poluatori din Sălaj vor plăti mai mulţi bani pentru apă decât firmele „eco”.

110 agenţi economici din cele patru oraşe ale judeţului Sălaj, incluşi în lista marilor poluatori, vor plăti mai mulţi bani pentru apă canalizată, din prima zi a lunii mai. „Până acum, poluatorii din Cluj-Napoca erau singurii din zona acoperită de Compania de Apă „Someş” cărora li se percepea o astfel de taxă. De la 1 mai, pe lista plătitorilor vor intra şi 110 societăţi sălăjene”, a precizat Marcel Za­haria, directorul Sucursalei Zalău a Companiei de Apă. Firmele monitorizate vor plăti această taxă în funcţie de grupa de risc în care au fost încadrate. Pentru grupa de risc mai mic, tariful este de 0,19 lei/metru cub, în vreme ce pentru grupa a doua de risc tariful ajunge la 0,37 lei/metru cub. Cei mai mulţi poluatori sunt în municipiul Zalău: 22 la prima grupă şi 39 la cea de-a doua. Jiboul figurează în lista Companiei de Apă cu 19 firme, Şimleu Silvaniei, cu 18, iar oraşul Cehu Silvaniei, cu 12. Printre poluatorii buni de plată se numără Abo Mill, Kaufland, Hanul Drumeţilor, Vidalis, Cuprom, Transurbis, Michelin, Silcotub, Unicarm, Simex şi alţii. 

 

 

Cele mai citite

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Dan Petrescu rămâne pe banca CFR Cluj și primește o veste excelentă. Karlo Muhar revine în Gruia

Dan Petrescu a fost confirmat în funcția de antrenor al CFR Cluj, iar conducerea clubului i-a promis întăriri în perioada de mercato, inclusiv revenirea...

Asistență medicală de urgență de Crăciun: Nouă spitale și Ambulanța București-Ilfov, în prima linie

În perioada 25-27 decembrie, nouă spitale de adulți și copii, alături de Serviciul de Ambulanță București-Ilfov, vor asigura asistența medicală de urgență Potrivit unui comunicat...
Ultima oră
Pe aceeași temă