Opt soldaţi şi trei civili au murit în luptele care s-au dat după încheierea acordului de la Minsk, spun surse citate de AFP, conform Digi 24.
Atmosfera a rămas tensionată între cele două tabere, chiar dacă s-a semnat un acord care ar trebui să pună capăt unui conflict care durează de 10 luni.
Citește și: Șeful Consiliului European amenință cu sancțiuni, dacă nu se respectă pacea de la Minsk
Pactul negociat de cancelarul german Angela Merkel, preşedintele francez Francois Hollande, cel rus, Vladimir Putin şi omologul lor, Petro Poroşenko, prevede 13 paşi.
Cele mai importante prevederi sunt încetarea focului de pe data de 15 februarie, retragerea armamentului greu de ambele părţi, crearea unei zone tampon, alegeri locale, amnistie pentru cei implicaţi în conflict şi reluarea legăturilor economice dintre Kiev şi teritoriile rebele.
Citește și: Jocul lui Putin, etapa Minsk
Noul acord nu diferă foarte mult de primul armistiţiul semnat, tot la Minsk, în septembrie 2014, înţelegere care nu a fost respectată.