Centenarul inaugurării sediului istoric al CCIB este sărbătorit prin organizarea unui Concert Extraordinar la Ateneul Român, în seara zilei de 13 noiembrie. Filarmonica „George Enescu” va fi condusă de dirijorul Horia Andreescu.
Prima Cameră de Comerţ de pe teritoriul constituit prin Unirea Principatelor este cea din Bucureşti, constituită conform legii semnate pe 30 septembrie 1864 de Alexandru Ioan Cuza. La 28 ianuarie 1868 se deschide Camera de Comerţ Bucureşti, într-un sediu inchiriat..
Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) face, în 1904, primul pas către dobândirea unui sediu propriu, clădirea care acum împlineşte 100 de ani de la inaugurare: Regele Carol I decide, în timpul unei audienţe acordate preşedintelui CCIB, George G. Assan, să doneze Camerei un teren al statului, cu o suprafaţă de 2215 metri pătraţi, aflat la „colţul ce face strada Doamnei cu strada Vestei (actuala stradă Ion Ghica), unde odinioară fusese aşezat Senatul ţării”. Iniţiativa este consfinţită prin Legea 863/25.02.1906.
La 11 mai 1908 este aşezată piatra de temelie a clădirii, în prezenţa reprezentanţilor Casei Regale, care şi-au legat astfel numele de promovarea Camerei de Comerţ şi Industrie a Bucureştiului şi, prin aceasta, de dezvoltarea afacerilor şi industriei naţionale. Imobilul este proiectat de arhitectul Ştefan Burcuş, structura de rezistenţă este realizată de inginerul Gogu Constantinescu. Emil W. Becker a făcut ornamentaţia generală a faţadei noului Palat al Camerei, care poate fi admirată şi în zilele noastre. Construcţia a costat 800.000 lei aur. Împlinirea unui veac de la inaugurarea sedilui istoric al CCIB marchează nu numai aniversarea unei clădiri, ci a unei instituţii care se confundă cu evoluţia economică a Bucureştiului.
La 23 mai 1911, a fost inaugurată clădirea. Cu acest prilej MS Regele Carol I afirma: „Camerele de comerţ şi de industrie au dat guvernului un preţuit sprijin, prin sfaturi luminate şi lucrări însemnate. Am marea mulţumire a recunoaşte că aceste sfaturi şi lucrări au avut întotdeauna în vedere nu interese particulare, ci binele obştesc. Urez dar Camerei de Comerţ şi Industrie din Capitală să fie pildă neclintită şi ca munca ei pe câmpul economic, de-a pururea inspirată de interesul general al ţării, să fie spornică şi rodnică”.
Şi, într-adevăr, activitatea Camerei a fost spornică şi rodnică. Înca din iunie 1868, pentru prima dată în România, se introduce „întabularea firmelor comerciale”. Apoi, CCIB este autorizată să publice rata medie de schimb a principalelor valute străine, este coautor al textului primei legi a mărcilor şi tot ea propune legea pentru încurajarea industriei naţionale. În 1895, Camera Bucureşti deschide primul birou de informaţii comerciale, iar în 1899 îşi face cunoscută poziţia cu privire la carteluri. În 1926, la iniţiativa Camerei Bucureşti, este introdus cecul poştal ca instrument de plată fără numerar. Camera sprijină şi finanţează învăţământul comercial şi de meserii şi contribuie cu o sumă generoasă la construirea sediului Academiei de Studii Economice.
Sediul istoric al CCIB este naţionalizat în 1949, odată cu toate bunurile patrimoniale ale întregului sistem cameral. În toamna lui 2008 imobilul a reintrat, prin hotărâre judecatorească definitivă şi irevocabilă, în patrimoniul CCIB.
Pentru a putea reda sediului său istoric anvergura şi strălucirea de altădată, astfel încât să redevină ceea ce a fost în perioada interbelică – „casa oamenilor de afaceri”, CCIB a creat Fundaţia „Fondul Carol I”, condusă de Alteţa Sa Regală, Principele Jean de Luxemburg.
Cu prilejul aniversării a 100 de ani de existenţă a sediului istoric al Camerei Capitalei, realizat cu suportul generos al regelui Carol I, precum şi cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani de către Majestatea Sa, regele Mihai al României, Colegiul de Conducere al Camerei de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti a hotărât ca „Trofeul Hermes – 2011″ să fie acordat Majestăţii Sale, Regele Mihai, ca omagiu adus contribuţiei Casei Regale a României la modernizarea si consolidarea Camerei de Comerţ şi Industrie a municipiului Bucureşti.
Centenarul inaugurării sediului istoric al CCIB este sărbătorit prin organizarea unui Concert Extraordinar la Ateneul Român, în seara zilei de 13 noiembrie. Filarmonica „George Enescu” va fi condusă de dirijorul Horia Andreescu.
CCIB mulţumeşte celor care au facut posibil acest concert, respectiv sponsorilor Eximbank, OMV Petrom Gas, East Electric, Olimpic, INCDMTM, Rominvent, ATO EM, Lazăr Group Comex, precum şi partenerilor media Radio România Bucureşti FM, Radio România Muzical, RFI, România liberă, Căminul, Curierul naţional, Jurnalul naţional, TV SIGMA, Agerpres, Şapte seri, Business Press, Puterea, Bursa Construcţiilor, Together for Your Business, Bursa, Apulum, Business Point, Business Adviser, Media Bloc, Spin Media, Afacerea.