5 C
București
miercuri, 25 decembrie 2024
AcasăSpecial1.107 elevi nu au fost repartizaţi la liceu pentru că nu au...

1.107 elevi nu au fost repartizaţi la liceu pentru că nu au bifat destule opţiuni

În avans cu o zi faţă de programarea anunţată, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului a făcut astăzi prima repartizare computerizată în clasa a IX-a. Ca şi în anii trecuţi, şi de această dată 0,65 % din totalul absolvenţilor care au depus opţiuni pentru admiterea computerizată (169.873 de absolvenţi de clasa a VIII-a) au rămas nerepartizaţi. Cei 1.107 candidaţi nerepartizaţi, care nu au completat suficiente opţiuni în fişă în raport cu media de admitere, au o a doua şansă la următoarea repartizare, programată pentru 12 iulie. Îmbucurător este că peste jumătate dintre absolvenţii de clasa a VIII-a şi-au apreciat foarte bine media în raport cu liceul dorit. La una dintre primele trei opţiuni exprimate au fost admişi 147.806 elevi, adică 87,56 %. Domeniul economic pare să recâştige teren în opţiunile absolvenţilor de gimnaziu. Astfel, potrivit datelor statistice, în topul preferinţelor elevilor bucureşteni a dominat specializarea economic (Colegiul Economic „Virgil Madgearu”), secondată de matematică-informatică (Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu”), ambele din Capitală.

„Sfântul Sava” – fruntaş la cea mai mare medie de admitere

În clasamentul celor mai mari medii de admitere pe prima poziţie continuă să se plaseze Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti. Aici, media ultimului admis a fost 9,52. Pe specializări, la nivelul întregii ţări, pe primele trei locuri ca medie de admitere s-au plasat „matematică-informatică bilingv engleză” de la Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” din Craiova şi Colegiul Naţional „Traian” din Drobeta Turnu-Severin. Judeţele cu cei mai puţini elevi rămaşi nerepartizaţi sunt Hunedoara şi Satu Mare, fiecare cu câte unul.
Rezultatele admiterii computerizate sunt deja disponibile pe Internet, site-ul www.admitere.edu.ro, în şcolile de provenineţă ale absolvenţilor de clasa a VIII-a urmând să fie afişate până vineri, 3 iulie, iar în liceele în care au fost repartizaţi până duminică, 5 iulie.

 

Cele mai citite

Nicușor Dan, mesaj de Crăciun: „Ne așteaptă un an complicat, dar suntem pregătiți să facem față”

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis un mesaj de Crăciun pe rețelele sociale, în care a subliniat importanța sărbătorilor alături de familie...

Horoscop 26 decembrie 2024. Berbecii sunt îndemnați să își reevalueze atenția acordată familiei

Horoscop 26 decembrie 2024. În această perioadă de după sărbătorile de Crăciun, fiecare dintre noi este invitat să își facă un bilanț al deciziilor...

Un mort și 15 răniți după un atac rus asupra orașului Krivoi Rog din Ucraina

Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 15 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski,...
Ultima oră
Pe aceeași temă