Ministrul Educației, Pavel Năstase, a precizat, marți, că ordinul privind directorii de școli nu a fost antedatat, așa cum a susținut președinta interimară a PNL, Raluca Turcan, potrivit News.ro.
„Ordinul privind noile schimbări legate de numirile directorilor pe posturile vacante a fost trimis la Monitorul Oficial vineri, după ce au fost informaţi inspectorii generali în videoconferinţă despre acest act, iar luni a fost publicat”, a declarat ministrul Educației, Pavel Năstase, pentru News.ro.
Totodată, el a precizat că în videoconferinţa de vineri au fost anunţaţi inspectorii generali şcolari despre acest ordin, apoi aceştia au primit nota în care li se spunea să se pregătească pentru aceste schimbări. „Vineri am trimis Ordinul la Monitorul Oficial, care luni l-a publicat. Luni a fost o nouă videoconferinţă, astfel că inspectorii pot pune în aplicare ordinul, fiind deja pregătiţi”, a adăugat ministrul Educaţiei.
„În funcţiile de director şi director adjunct rămase vacante după validarea rezultatelor concursului pot fi numite şi persoanele care până la organizarea concursului au ocupat funcţii de director sau de director adjunct în unitatea de învăţământ respectivă şi nu au participat la concurs sau au participat la concurs, dar nu au fost admise”, se arată în nota transmisă de Ministerul Educaţiei şi semnată de către ministrul Pavel Năstase şi de secretarul de stat Liviu Pop.
Președinta interimară a PNL, Raluca Turcan, a susținut, mați, că ministrul Educației ar fi antedatat ordinul de ministru prin care se permite numirea pe posturi a directorilor de școli care nu au promovat concursul sau care nu au participat la examen. În acest context, ea îi acuză pe social-democrați că ar fi „acoperit o ilegalitate cu o altă ilegalitate”.
Într-un mesaj postat, marți, pe pagina sa de Facebook, Raluca Turcan susține că PSD a modifica un Ordin de Ministru, printr-o „fițuică fără nicio valoare juridică”.
„Ilegalități în cascadă la Ministerul pesedizat al Educației! Am avut dreptate când am spus ca PSD a modificat un Ordin de Ministru printr-o fițuică fără nicio valoare juridică. Vineri, toate Inspectoratele Școlare au primit nota nr. 24187 din 6.01.2017 prin care aveau liber la numirea pe funcții a directorilor care nu au promovat concursul sau care nu au participat la acesta, așteptând să vină PSD să-i numească în funcție pe criterii politice. Nu au primit și Ordinul de Ministru, din simplu motiv că el nu exista în data de 06.01.2017! Abia aseară, în 9.01.2017, au publicat în Monitorul Oficial nr. 20/09.1.2017 (Partea I) Ordinul de Ministru nr. 3.044 care preia informația din nota de vineri”, a scris șefa PSD, pe Facebook.
În opinia sa, PSD a „acoperit o ilegalitate cu o altă ilegalitate”, întrucât ar fi antedatat un act, „doar pentru a-și ascunde sfidarea la adresa legii în vigoare”.
„Am atras atenția că au făcut o ilegalitate. Au știut că fac o ilegalitate. Acum au acoperit o ilegalitate cu o altă ilegalitate. PSD trebuie să răspundă de ce Ministerul Educației a transmis către toate inspectoratele nota nr. 24187 din 6.01.2017, în loc să trimită Ordinul de Ministru? Răspunsul este foarte simplu: vineri, 6 ianuarie 2017, nu a existat un Ordin de Ministru! La trei zile, după ce i-am avertizat de ilegalitate, au publicat un Ordin de Ministru antedatat! Așadar, ministrul PSD a antedatat un act doar pentru a-și ascunde sfidarea la adresa legii în vigoare. Autoritățile statului ar trebui să se autosesizeze, iar vinovații să răspundă penal”, a mai precizat ea.
Citește și: Directorii de școală nouă – nediscriminaţi și numiți fără concurs | OPINIE
Vechiul ministru al Educației a reuşit să organizeze un concurs național a cărui singură scăpare metodologică a fost implicarea primăriei, printr-un reprezentant, instituție care, conform legii, nu se ocupă de partea de școlarizare, ci mai mult de starea materială a școlilor pe care le are în administrare.
Şefa Departamentului pentru Educație și Cercetare al Administrației Prezidențiale, Ligia Deca, subliniază că ministrul Educației, Pavel Năstase, a recunoscut că este absolut necesară validarea tuturor directorilor de unități școlare prin concurs în viitor.
Ministerul Educaţiei informează că derogarea ce permite foştilor directori de şcoli şi licee care au picat concursul să ocupe în continuare aceste posturi nu este un act abuziv din partea instituţiei.
Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, a anunţat că 666 de posturi de director şi director adjunct la şcoli pot fi ocupate, prin derogare de la lege, de cei care au fost anterior pe această funcţie dar fie nu au promovat examenul, fie nici nu s-au prezentat la testare.