Mai mulți elevi și profesori din județele Botoșani, Neamț, Bacău și Timiș au reclamat, sub protecția anonimatului, că în școlile în care predau sau învață se strâng semnături pentru susținerea inițiativei de schimbare a Constituției privind căsătoria dintre un bărbat și o femeie. Totuși, așa cum atrag atenția 19 organizații non-guvernamentale, inițiativa încalcă Legea Educației Naționale, care garantează respectarea independența elevilor în ceea ce privește ideologiile, dogmele religioase și doctrinele politice la care aderă.
UPDATE 18 ianuarie, 8.15: În județul Bacău, nici un profesor de religie nu a strâns semnături pentru susținerea inițiativei de modificare a articolului 48 din Constituție, au susținut profesorii de religie din cadrul asociației ”Sf. Parachiva”, din județul Bacău.
”Asociaţia Profesorilor de Religie „Sf. Paraschiva” Bacău cere membrilor ei şi tuturor profesorilor de religie să respecte legile ţării şi să nu desfăşoare niciun fel de activitate care ar aduce atingere libertăţii de conştiinţă şi identităţii vreunei persoane şi cu atât mai mult elevilor cu care lucrăm”, se mai arată în comunicatul profesorilor.
Profesoară din Botoșani: S-au strâns semnături și la noi
În ultimele zile, asociația Accept a primit numeroase plângeri de la elevi și profesori care au povestit cum, în școlile lor, s-au făcut presiuni, uneori chiar din partea directorilor, pentru a semna inițiativa privind modificarea Constituției pentru stipularea căsătoriei între femei și bărbați.
Astfel, un elev din Piatra Neamț a povestit cum directorul, care este și profesor de religie, i-a îndemnat pe copii să semneze inițiativa, în timp ce, pe Facebook, mai mulți profesori au recunoscut că în școlile lor s-au strâns semnături (captură foto trimisă de organizația Accept României libere).
O profesoară din Botoșani a povstit, pe o rețea de socializare, că ”s-a semnat si la noi, dar au fost si elevi care au refuzat, s-au strans putine semnaturi, despre vreun fel de presiune asupra lor n-am auzit”.
ONG-urile cer anchete în școli
În urma acestor sesizări, 19 organizații non-guvernamentale au cerut Ministerului Educației și Inspectoratelor Școlare să demareze verificări și au atras atenția că această colectare de date cu caracter personal și de semnături în spațiul școlar în vederea modificării articolului 48 din Constituție ”este una de natură politică, întrucât scopul său este mobilizarea populației în vedere schimbării constituționale prin mecanisme politice. Mai mult, argumentele aduse în fața elevilor duc spre îndoctrinare religioasă și facilitează impunerea în spațiu școlar al punctului de vedere dogmatic al Bisericii Ortodoxe Române și al organizațiilor afiliate asupra orientării sexuale, homosexualității și familiei”.
De asemenea, atrag atenția ONG-urile, în România, elevii se simt discriminați și neprotejați: conform unui raport UNICEF din 2-14, șase din 10 adolescenți au fost hărțuiți la școală, iar o cercetare Salvați Copiii a arătat că 57 la sută dintre elevi simt anxietate, nesiguranță și încordare în mediul educațional.
Scrisoarea a fost semnată de Coaliția anti-discriminare, Coaliția pentru Egalitate de Gen, Asociația ACCEPT, ActiveWatch, Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE, Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice – ECPI, Centrul European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilitați – CEDCD, Centrul FILIA, Institutul pentru Politici Publice, Romani CRISS, Asociatia E-Romnja, Asociația Front, Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen (A.L.E.G.), Societatea de Analize Feministe AnA, Centrul pentru Inovare Publică, Asociația MozaiQ, TRANSform, Asociația Lindenfeld – Programul Campanie împotriva Homofobiei.
Ministerul Educației: Există o lege care trebuie respectată
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului Educației, Mirabela Amarandei, a precizat, pentru România liberă, că ministerul are o poziție fără echivoc: ”Avem o lege a Educației care trebuie respectată în toate școlile”. Ea a făcut referire la articolul 7 din Legea Educației, care interzice manifestările de natură politică sau prozelitism religios în școli.
În aceste condiții, Ministerul Educației a cerut inspectoratelor școlare din județele unde s-au semnalat cazuri de strângere de semnături să se asigure că se respectă legea în școli. Totodată, Mirabela Amarandei a mai spus că inspectoratele nu știau despre aceste situații.
Consiliul Național al Elevilor: Nu am primit sesizări
Președintele Consiliului Național al Elevilor, Horia Onița, a precizat, pentru România liberă, că CNE nu a primit, până în prezent, nici o sesizare privind campanii de strângere de semnături în favoarea modificării articolului 48 din Constituție.
Ce prevede Legea Educației Naționale
Art. 3. — Principiile care guvernează învățământul preuniversitar și superior, precum și învățarea pe tot parcursul vieții din România sunt: (…) principiul libertății de gândire și al independenței față de ideologii, dogme religioase și doctrine politice; o) principiul incluziunii sociale(…) u) principiul respectării dreptului la opinie al elevului/studentului ca beneficiar direct al sistemului de învățământ.
Art. 4. — Educația și formarea profesională a copiilor, a tinerilor și a adulților au ca finalitate principală formarea competențelor, înțelese ca ansamblu multifuncțional și transferabil de cunoștințe, deprinderi/abilități și aptitudini, necesare pentru:(…) d) formarea unei concepții de viață, bazate pe valorile umaniste și științifice, pe cultura națională și universală și pe stimularea dialogului intercultural; e) educarea în spiritul demnității, toleranței și respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului; f) cultivarea sensibilității față de problematica umană, față de valorile moral-civice și a respectului pentru natură și mediul înconjurător natural, social și cultural.
Art. 7. — (1) În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios.
Purtătorul de cuvânt al BOR: Nu cunosc cazuri
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a declarat, pentru România liberă, că Biserica Ortodoxă nu este implicată în această strângere de semnături și că nu cunoaște nici un astfel de caz.
Totuși, a atras atenția Bănescu, că nu crede că poate fi vorba de presiuni și că fiecare este liber să semneze o astfel de petiție, dar nu înainte de a se informa cu privire la conținutul petiției.
Biserica Ortodoxă a anunțat, vineri, într-un comunicat de presă, că Sfântul Sinod a decis sprijinirea amendării Constituţiei, pentru a scrie că familia este constituită prin căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie. "Această iniţiativă a mirenilor aparţinând mai multor culte este sprijinită de Biserica Ortodoxă Română, pentru că exprimă învăţătura acesteia despre familie, precum şi poziţia sa constantă din punct de vedere juridic", a precizat BOR.
Inițiativa privind amendarea Constituției a apărut la sfârșitul anului trecut și a fost demarată de Coaliția pentru Familie. Atunci, organizațiile membre au arătat că vor definirea ”fără echivoc” a căsătoriei.
”Considerăm că 'soţi' este un termen deschis interpretărilor în contextul internaţional din ultimii ani. De aceea, pentru a proteja şi sprijini naşterea şi creşterea generaţiilor viitoare, considerăm că acesta trebuie înlocuit cu formularea din inţiativa noastră legislativă. Proiectul de lege propus revizuieşte articolul 48, alineat 1, din Constiuţia României astfel: 'Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor'", conform unui comunicat al Coaliției pentru Familie.
Totuși, Codul Familei prevede deja că o căsătorie se încheie între un bărbat și o femeie.
Știre în curs de actualizare