4.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSocialZiua Forțelor Terestre, de Sfântul Gheorghe

Ziua Forțelor Terestre, de Sfântul Gheorghe

Ziua Forţelor Terestre este marcată la 23 aprilie, odată cu sărbătoarea creştină a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, patronul spiritual şi ocrotitorul acestei categorii de forţe ale armatei.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, reprezentat în iconografie călare pe un cal şi străpungând cu suliţa un balaur, a rămas peste veacuri model de curaj în lupta cu diavolul. A fost ocrotitorul Armatei lui Ştefan cel Mare, icoana sa fiind pictată sau cusută pe steagurile de luptă ale domnitorului Moldovei, scrie Agerpres.

Un astfel de exemplu este Steagul Sfântului Ştefan cel Mare, unul dintre cele mai valoroase obiecte istorice şi liturgice păstrate până în zilele noastre.

Acesta îl înfăţişează, pe o parte, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul soldaţilor şi al armatei, şezând pe un tron domnesc şi având la picioare un balaur cu trei capete. Deasupra, se află doi îngeri ai Domnului, care ţin în mâini o sabie şi o coroană, încununându-l, astfel, pe sfânt cu o cunună mucenicească veşnică, potrivit www.crestinortodox.ro.

Forţele Terestre reprezintă o componentă importantă a sistemului naţional de apărare a securităţii României, având capacitatea de a acţiona în toată gama operaţiunilor militare.

Armata de uscat reuneşte armele şi specialităţile care au compus-o şi care se regăsesc şi în prezent în componenţa sa: infanteria, vânătorii de munte, tancurile, artileria, geniul, apărarea NBC etc, potrivit volumului „Calendarului Tradiţiilor Militare” (2010).

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

Guvernul Ciolacu nou învestit a dat prima OUG. Ce măsuri prevede la nivelul administraţiei publice centrale

Guvernul a aprobat, în şedinţa de luni seara, Ordonanţa de urgenţă privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale, care transpune în legislaţie...

Familia Regală petrece Crăciunul în mijlocul românilor la Săvârșin

Majestatea Sa Margareta a oferit, ca în fiecare an, daruri de Crăciun săvârșinenilor aflați în nevoie sau în suferință. Majestatea Sa a fost...

Aterizare de urgență a unui avion al companiei Swiss ce zbura de la București la Zurich. Fumul a ajuns în cabină

Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în...
Ultima oră
Pe aceeași temă