6 C
București
miercuri, 18 decembrie 2024
AcasăSocialUn elev și-a înjunghiat doi colegi de la Liceul Tehnologic Rădăuți într-o...

Un elev și-a înjunghiat doi colegi de la Liceul Tehnologic Rădăuți într-o cafenea

Un elev în vârstă de 18 ani, de la Liceul Tehnologic din Rădăuți, județul Suceava, este audiat, miercuri seara, după ce, în urma unui conflict, și-a înjunghiat doi colegi într-o cafenea din oraș.


Doi elevi de la Colegiul Tehnic Rădăuţi au ajuns la spital, după ce un coleg i-a înjunghiat în timpul unui conflict spontan, a informat, miercuri, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu.

Sursa citată a precizat că, în urma cercetărilor, s-a stabilit că patru elevi de la Colegiul Tehnic Rădăuţi, colegi în clasa a XI-a, au mers la o unitate de alimentaţie publică din oraş şi acolo s-a iscat un conflict spontan pe fondul căruia unul dintre aceştia, în vârstă de 18 ani, din localitatea Burla, i-a lovit pe doi dintre colegii săi, cu vârste de 17 şi 18 ani, cu un cuţit, provocându-le răni, care nu le pun însă viaţa în pericol, relatează agerpres.ro.

Acel elev care și-a înjunghiat doi colegi într-o cafenea din Rădăuți a fugit după infracțiune, dar a fost prins urgent

După agresiune elevul a fugit, dar echipajele deplasate în zonă, după un apel la 112 la Poliţia Municipiului Rădăuţi, l-au identificat la circa 15 minute de la sesizare şi l-au preluat în custodie pentru audieri.

În urma cercetărilor efectuate în zonă a fost găsit şi cuţitul folosit la agresiune.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, în acest caz s-a întocmit un dosar penal, iar după stabilirea tuturor circumstanţelor producerii evenimentului se vor dispune şi măsuri procesuale faţă de autor.

Catalin Serban
Catalin Serban
Cătălin Șerban scrie în presă din anul 2019, iar din februarie 2021 la România Liberă. A fost director de comunicare al Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și președinte al acestei organizații. A primit din partea Casei Regale a României, în anul 2015, Medalia „Regele Mihai pentru Loialitate" pentru organizarea excelentă a Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și pentru devotamentul cu care a promovat ideile și cauza monarhică.
Cele mai citite

Sorana Cîrstea va participa la Transylvania Open 2025

Sorana Cîrstea, cea mai bine clasată jucătoare română de tenis în clasamentul WTA, a confirmat participarea la ediția din 2025 a turneului Transylvania Open...

Avertismentele economiștilor: Retrogradarea ratingului României riscă să împingă țara în brațele FMI

Economistul Adrian Negrescu avertizează pentru ProTV că retrogradarea ratingului României de către agenția de rating Fitch ar putea avea efecte devastatoare asupra stabilității economice...

Asasinarea generalului rus Igor Kirillov: un suspect uzbec arestat pentru atentatul cu bombă

Autoritățile ruse au anunțat miercuri arestarea unui cetățean uzbec, născut în 1995, considerat principalul suspect în cazul asasinării generalului Igor Kirillov, comandantul forțelor ruse...
Ultima oră
Pe aceeași temă