10.7 C
București
joi, 2 ianuarie 2025
AcasăSocialTuriştii care nu vor respecta avertismentele salvamontiştilor vor fi sanctionați

Turiştii care nu vor respecta avertismentele salvamontiştilor vor fi sanctionați

Prefectul judeţului Hunedoara, Tiberiu Kiszely, a declarat, pentru Mediafax, că persoanele care ajung în zonele cu risc însemnat de avalanşă, în ciuda avertizărilor primite din partea meteorologilor şi a salvamonţiştilor, ar trebui să suporte cheltuielile pentru salvare.

Autorităţile au lucrat la un regulament cadru care va fi trimis consiliilor locale din zonele montane, urmând ca fiecare autoritate locală să decidă dacă îl adoptă sau nu.

Tiberiu Kiszely a afirmat că există foarte multe cazuri de turişti care ignoră avertismentele şi se aventurează pe munte.

”Tot timpul au fost cazuri, anul trecut problema cu copiii, celebrul caz Popescu, a fost o tragedie şi tocmai din cauza unei asemenea chestiuni s-a întâmplat. Ai libertatea să umbli unde vrei, dar plăteşti pentru această libertate, plăteşti în momentul în care mă pui pe mine, stat, să vin să te recuperez. Nu poţi să fii mai liber decât cel de lângă tine, având libertatea ta, trebuie să respecţi şi libertatea celui de lângă tine”, a spus prefectul judeţului Hunedoara.

Salvamontiştii susţin că sancţiunile ar putea fi la nivelul celor stabilite pentru turiştii care nu respectă regulile în zonele în care sunt parcuri naturale.

Directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodeanu, a declarat că turiştii ar trebui măcar să anunţe autorităţile în momentul în care pornesc către o zonă de risc.

”Noi nu vrem să încălcăm libertatea oamenilor, dar dacă ne-ar anunţa am putea suplimenta oamenii care sunt de serviciu, în loc de doi să trimitem patru sau şase. Dacă nu ştim nimic şi ne anunţă că deja s-a întâmplat, până îi adun pe oameni şi până ajung sus, în creastă, fac 6-7 ore. Cei care se aventurează o fac pe răspunderea lor”, a spus directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara.

Potrivit acestuia, primul ajutor este gratuit numai în România.

Instituţia are 82 de salvatori în tot judeţul, din care 60 sunt montani.

Cele mai citite

ANAF va publica datornicii pentru T4 2024: Firmele cu datorii de peste 100.000 lei vor apărea în „lista rușinii”

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) va publica, în această lună, lista cu debitorii care nu au achitat obligațiile fiscale din trimestrul patru al...

Nvidia domină sectorul AI: Investiții de 1 miliard de dolari în start-up-uri tehnologice în 2024

Nvidia și-a consolidat poziția de lider în industria AI, investind 1 miliard de dolari în preluarea și finanțarea a 50 de start-up-uri în 2024,...

Politicile lui Donald Trump divizează economiștii: Impact asupra SUA și la nivel global

Viziunea economică a fostului președinte american Donald Trump, care prioritizează măsuri protecționiste sub sloganul „America pe primul loc,” ar putea afecta creșterea economică pe...
Ultima oră
Pe aceeași temă