-1.5 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSocialEvenimentTeatrul de Artă București, la cea de-a 10-a stagiune

Teatrul de Artă București, la cea de-a 10-a stagiune

Pe 8 septembrie 2022, Teatrul de Artă București își deschide stagiunea cu numărul 10. Intră, așadar, în al zecelea an de activitate de la inaugurarea sălii sale de spectacole din strada Sfântul Ștefan nr. 21, după alți doi ani în care își susținuse primele producții prin parcuri și cafenele, în spații neconvenționale din București și din marile orașe ale țării.

teatrul de arta bucuresti

« E un frumos moment de retrospectivă: treizeci de spectacole create, zece spectacole jucate pentru publicul român de peste hotare (am jucat la Bruxelles, New York, Koln, Londra etc.), participări la peste patruzeci festivaluri din București, din țară și din străinătate, douăzeci și cinci de premii câștigate. Dar, mai presus de toate, zeci de mii de suflete bucurate și tot atâtea zâmbete și lacrimi înflorite. A fost și greu, și ușor. A fost cu provocări, cu greutăți, cu deznădejde uneori, dar cel mai mult a fost și este cu bucurie.» – George Constantinescu, actor, fondatorul și managerul Teatrului de Artă București

Cu bucurie, așadar, la intrarea în cea de-a zecea stagiune, Teatrul de Artă București a pregătit o surpriză publicului:  programul lunii septembrie este gata, iar în perioada 1 – 31 august, biletele au o reducere de 20%.

Programul integral este mai jos și pe www.teatruldearta.ro, iar biletele se găsesc pe mySTAGE și Eventbook.

PROGRAMUL LUNII SEPTEMBRIE

Joi, 8 septembrie I ora 19.00

DURERI FANTOMĂ de Vasili Sigarev

Cu: Rareș Andrici, George Constantinescu, Mihaela Popa / Cristiana Luca

Regia: Bogdan Budeș

*Marele premiu pentru Cel mai bun spectacol, la Festivalul Internațional de Dramaturgie Contemporană Kolyada-Plays, Ekaterinburg, Rusia, iunie 2017

*Premiul pentru Cel mai bun actor (George Constantinescu), la Festivalul Internațional de Teatru Independent Constanța, septembrie 2017

*Premiul pentru Cel mai bun actor (George Constantinescu) la Maratonul Teatrului Independent Bucharest Fringe, 2015

Lumea lui Vasili Sigarev nu e confortabilă. E o lume brutală, paradoxală, a extremelor, în care candoarea seamănă cu firul de iarbă ieșit printr-o placă groasă de beton.  Într-un depou de tramvaie, mizer, aflat la periferia orașului, bunătatea și compasiunea vin „la pachet” cu violența și cruzimea. (Bogdan Budeş)

În această atmosferă se consumă drama unei femei bântuite de propriul trecut. Un depou, doi paznici tineri, Dima (Rareș Andrici) și Gleb (George Constantinescu), și sufletul Olgăi (Mihaela Popa) în rememorarea obsesivă a unei povești pe care nu vrea să o piardă.

Recomandare vârstă : 16+

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.ro

Preţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Vineri, 9 septembrie I ora 19.00

ȘASE DIN 49 de Spiró György

Cu: Dana Voicu, Liviu Cheloiu

Regia: Alexandru Maftei

*Premiul pentru Cea mai buna actriță (Dana Voicu) și

*Premiul pentru Cel mai bun actor (Liviu Cheloiu), la Comic 7 B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2017

*Selectat în FNT – Festivalul Național de Teatru, 2014

Ce i se poate întâmpla unui cuplu de oameni simpli, atunci când este pus în fața unui bilet câștigător la loto, care valorează 10 milioane de euro? Cei doi, soț și soție, părinți a doi adolescenți, evoluează de la bucurie frenetică și imaginație bolnavă, până la frică paralizantă sau paranoia avansată. Toate hibele mai vechi sau mai noi ale relație lor ies încet, încet, la iveală, într-o cavalcadă când comică, când tragi-comică ce culminează cu un gest extrem.

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.ro

Preţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Sâmbătă, 10 septembrie I ora 19.00

INSOMNIACII de Mimi Brănescu

Cu: Liviu Cheloiu, George Constantinescu, Marin Grigore

Regia: Sorin Militaru

*Selectat la Festivalul Comediei Românești – FESTCO.

O comedie despre banalitatea vieţii şi despre condiţia umană dramatică, despre oameni rătăcind în absurd, care se agaţă de gânduri revelatoare, oricât de caraghioase, în speranţa ieşirii din anonimat. O comedie nebună cu şi despre nebuni şi nebunie.

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.ro

Preţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Duminică, 11 septembrie I ora 19.00

ŞI VENI BĂRBATUL LA FEMEIE de Semion Zlotnikov

Cu: Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel

Traducerea și regia: Bogdan Budeş

*Premiul pentru Cel mai bun actor (Lucian Pavel) și

*Premiul pentru Cea mai bună regie, la Comic 7B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2018

*Diplomă de Excelență, la Festivalul Zile și Nopți de Teatru la Brăila, 2017

Dina și Victor sunt trecuți de patruzeci de ani, divorțați, și fiecare are câte un copil dintr-o fostă căsătorie.

„Trecuți de patruzeci de ani” nu e o vârstă la care viața ia sfârșit. Așa că prietenii lor comuni, Jora și Judith,

încearcă să le vină în ajutor, aranjându-le o întâlnire. Victor se prezintă acasă la Dina, într-o seară ploioasă

de sâmbătă. Dar amândoi au de înfruntat temeri, frustrări și dezamăgiri din trecut. Așa că se apropie unul de celălalt cu o stângăcie plină de candoare, care dă naștere unor replici strălucitoare.

O comedie înduioșătoare, o privire amuzată asupra a doi oameni care vor să o ia de la capăt, împreună.

Coproducție Teatrul de Artă București și Teatrul Fără Frontiere

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.ro

Preţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Marți, 13 septembrie I ora 19.00

O FEMEIE SINGURĂ de Dario Fo și Franca Rame

Cu: Andreea Bibiri

Regia: Daniel Grigore-Simion

*Spectacol selectat în FNT – Festivalul Național de Teatru, 2017

*Premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină, la Festivalul Național de Comedie de la Galați, 2017 

*Nominalizare pentru Cea mai bună actriță, la UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, 2017

*Invitat la Rehearsal for Truth Festival – New York, 2019

O femeie prizonieră în propria viață.

Viața ei, o construcție alcătuită din persoane, preocupări, obiecte inutile, străine și agresive. Schimbarea pare înspăimântătoare. Aparent imposibilă. Își va găsi curajul să evadeze? Ce o va salva?

Piesa “O femeie singură” poartă semnătura celebrilor dramaturgi italieni Dario Fo și Franca Rame, doi dintre cei mai cunoscuți actori și activiști politici ai Italiei, care au avut curajul asumării convingerilor și angajamentului față de probleme politice și sociale și s-au implicat în numeroase controverse cu statul, poliția, cenzura, televiziunea și Vaticanul. Dario Fo, câștigător, în 1997, al Premiului Nobel pentru Literatură, este autorul a peste 70 de piese de teatru, traduse în peste 30 de limbi.

Recomandare vârstă : 16+

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.ro

Preţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Joi, 15 septembrie I ora 18.30

FATA DIN CURCUBEU de Lia Bugnar

Cu: Marcela Motoc

Regia: Lia Bugnar

*Premiul pentru cea mai bună actriță, la FITIC – Festival Internațional de Teatru Independent, Constanța, 2018

*Diplomă de Excelență, la Festivalul Zile și Nopți de teatru la Brăila, 2018

Fata din Curcubeu este o lume într-o coajă de ou. Un pumn în stomac care doare cu duioșie. Un zâmbet care îți răsucește cuțitul în rană. Un one-woman-show care te face să râzi și să plangi pe masură ce îți dezvăluie povestea. E un spectacol-viață care te mângâie tandru și te zdruncină din rădăcini, cu decor minimalist și doar câteva obiecte de recuzită, bazat pe un text foarte bun, care nu te lasă să minți și pe emoție pură, emoție comparabilă poate cu cea a unui acrobat care sare fără plasă.

Coproducție Teatrul De Artă București și Asociația Cortina.

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.ro

Preţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Joi, 15 septembrie I ora 20.15

UN CEAS DE CÂNTEC cu MARIA RĂDUCANU – concert

„Cântecele ei pot fi orice, de la volute, la linii frânte, de la strigăt, la şoaptă. Şi chiar dacă vreodată au fost ale altora, încetează de-a mai fi, pentru că atunci când le cântă Maria, ele se preschimbă.” – Ana-Maria Pănoiu (Liternet.ro)

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.ro

Preţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Vineri, 16 septembrie | ora 19.00

O RELAȚIE DESCHISĂ de Dario Fo și Franca Rame

Cu: Andreea Bibiri, Lucian Pavel

Regia: Ana Ioana Macaria

*Premiul pentru cea mai bună actriță (Andreea Bibiri) la Festivalul de Teatru Oradea, 2019

*Premiul pentru cea mai bună regie și Premiul special al juriului pentru Andreea Bibiri, la FITIC 2019

*Invitat la Comic 7B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2018

Ce îți rămâne de făcut când, propunându-i soției „o relație deschisă”, constați că o ajuți să întâlnească bărbatul perfect? 

O femeie povestește criza de cuplu prin care a trecut, aducându-și (la propriu) în scenă soțul. Ea acceptă propunerea lui de a avea o relație deschisă, de a continua să rămână cei mai buni prieteni în timp ce au o viață (exclusiv) sexuală în afara căsniciei. Dar nu se poate împăca, în fapt, cu ceea ce verbal acceptase. Într-un târziu, își dobândește forța interioară de a se elibera emoțional din căsnicie și se îndrăgostește de un alt bărbat: bărbatul perfect.
Iar rolurile se inversează. În noii termeni, soțul nu mai acceptă relația deschisă.

Recomandare vârstă: 16+

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.ro

Preţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Sâmbătă, 17 septembrie I ora 19.00

CONSTELAȚII de Nick Payne

Cu: Ioana Barbu şi Marin Grigore

Regia: George Dogaru

*Selectat la UNDERCLOUD – Festival de Teatru Independent de Orice, 2018

*Invitat la Festivalul 25 de ore de teatru non stop, Sibiu, 2018

*Selectat la Bucharest Fringe – Maratonul Teatrului Independent, 2018

*Selectat la FITIC – Festival Internațional de Teatru Independent Constanța, 2018

*Invitat în FNTi – Festivalul Național de Teatru Independent, 2017
*Invitat la HomeFest, 2017

O singură relație. Posibilități infinite. Un cuplu care trece dincolo de continuum spațiu/timp să exploreze posibilitățile infinite ale dragostei care-l leagă.

„Constelații” este o piesă despre liberul arbitru și prietenie. Despre teoria multiversului cuantic, dragoste și miere. Marianne este fizician la Universitatea din Sussex, Roland este un simplu apicultor. Se cunosc întâmplător la un grătar. Prima întâlnire nu iese deloc bine. Dar noroc că există și o a doua șansă, și o a treia, și a patra…

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.ro

Preţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Duminică, 18 septembrie I ora 19.00

UN BĂRBAT ȘI MAI MULTE FEMEI de Leonid Zorin

Cu: Paula Chirilă și George Constantinescu

Regia: Bogdan Hușanu

*Premiul pentru Cea mai bună actriță (Paula Chirilă) și

*Premiul pentru Cel mai bun spectacol, la Comic 7B – Festival Internațional de Teatru Independent de Comedie, 2018

Într-o societate în care bărbaţii încă se mai întreabă „ce-şi doresc femeile”, Teatrul de Artă Bucureşti a descoperit secretul eternului feminin: firea permanent schimbătoare a „sexului slab”. Garunski, personajul masculin, cunoaşte, de-a lungul spectacolului, femeia înger, femeia exaltată, femeia paznic, femeia autoritară, femeia disperată, femeia victimă, femeia romantică – acestea devenind norocul şi ghinionul din viaţa lui. 

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.ro

Preţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Joi, 22 septembrie I ora 19.00

EXTRACONJUGAL de Neil Simon

Cu: Andreea Mateiu, George Constantinescu

Regia: George Dogaru

*Premiul pentru cea mai bună actriță (Andreea Mateiu), la Comic 7 B – Festival de teatru, Buzau International Arts Festival 

*Premiul pentru cea mai bună actriță (Andreea Mateiu), la FITIC – Festival de Teatrul Independent Constanța

*Premiul pentru cea mai bună regie (George Dogaru), la FITIC – Festival de Teatrul Independent Constanța

Însurat, gentil și fără experiență în adulter, Barney Cashman vrea să se alăture „revoluției sexuale” înainte de a fi prea târziu. Barney are puțin peste 40 de ani, o căsnicie frumoasă, 2 copii și o afacere de succes, dar trece prin criza vârstei de mijloc. Și realizează că întreaga sa existență poate fi rezumată la cuvântul ”drăguț”. Iar ”drăguț” nu e suficient pentru el. Așa că vrea să își pună în practică fanteziile secrete și să aibă o aventură cu o altă femeie.

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.ro

Preţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Vineri, 23 septembrie | ora 19.00

CERERE ÎN CĂSĂTORIE de A.P. Cehov

Cu: Florentina Năstase, George Constantinescu, Valentin Terente

Regia: Victor Olăhuţ

*Premiul pentru cel mai bun actor (George Constantinescu) și

*Premiul pentru cel mai bun spectacol, la Comic 7B – Festival de teatru, 2016

„Un lucru e cert: îți trebuie ceva curaj să faci o cerere în căsătorie. Ei bine, pețitorul nostru nu-l are. Ar vrea să se însoare, fata îi place, la o adică și cu socrul s-ar putea înțelege, dar nici legat de glie nu s-ar vrea. Și unde e o problemă, se știe, apar mai multe. Nu există moment mai prielnic ca acela de dinaintea unei cereri în căsătorie, pentru a dezgropa toate certurile, bârfele, neînțelegerile între două familii. Dar, cum dragostea invinge totul, sau, mai bine zis, cum oamenii se ceartă ca să aibă de ce să se împace, așa și tinerii noștri, până la urmă iau o pauză de la scandal.” – Victor Olăhuț

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.ro

Preţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Duminică, 25 septembrie | ora 19.00

ȘASE LECȚII DE DANS ÎN ȘASE SĂPTĂMÂNI de Richard Alfieri

Cu: Victoria Cociaș, George Constantinescu

Regia, traducerea, costumele: Lavinia Jemna Oltenau

Scenografia: Romulus Boicu

Coregrafia: Mihai Petre

Lily Harrison, văduva unui preot baptist, îşi angajează un profesor de dans, la domiciliu, pe Michael Minetti. Între Lily şi Michael sar scântei de la prima întâlnire. Se mint, se agresează şi se ironizeză reciproc, dar de-a lungul celor şase săptămâni, în timpul lecțiilor de dans, Lily şi Michael – amândoi, cu mult umor, temperament şi sensibilitate – ajung să se cunoască, să se respecte şi să-şi îmbogăţească viaţa cu o mare şi frumoasă prietenie.

Piesa este o comedie bine scrisă, cu un dialog alert şi plin de haz, dar şi cu momente duioase, surprize şi răsturnări de situaţii, muzică şi dans.

Spectacolul este realizat cu sprijinul Academiei de Dans Mihai Petre.

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.ro

Preţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Miercuri, 28 septembrie I ora 19.00

URSU’ de A.P. Cehov

Cu: Elena Ariadna Șeulean, Theo Costache, Eduard Cîrlan

Traducerea: Bogdan Budeș

Regia: George Constantinescu

Iubirea nu alege. Vine, de fiecare dată, pe nepregătite și, de cele mai multe ori, poveștile se nasc între personalități diametral opuse.

Atașată de amintirea soțului ei, văduva Elena Ivanovna Popova jură că va trăi în izolare, până la sfârșitul zilelor, avându-l alături doar pe valetul Luka. Dar la conac apare tânărul moșier Grigori Stepanovici Smirnov care caută să-și recupereze banii cu care soțul văduvei îi rămăsese dator.

Cu un discurs ce ironizeaza misoginismul, infatuarea si ipocrizia, Ursu’ este o comedie viscerală despre metehnele iubirii.

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.ro

Preţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Joi, 29 septembrie I ora 19.00

FATA DIN CASA VAGON după un roman de Ana Maria Sandu

Cu: Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna

Scenografia: Maria Nicola

O creație de Lorena Zăbrăuțanu și Eliza Păuna

O fetiță de 8 ani imaginează jocuri prin care pornește într-o călătorie, cu dorința de a se apropia de mama ei și de a-i deveni cea mai bună prietenă. Speră că împreună vor reuși să evadeze din universul dur și constrângător al „casei vagon” în care neîmplinirile și regretele, transmise ca o boală ereditară, fac ca trecutul să fie parte din prezent.

Construit într-un ton dulce amar, spectacolul este o întoarcere în timp în România anilor 70 – 80 și povestește cu nostalgie despre viața de familie a acelei epoci.  Întâmplări din traiul sub regimul totalitar sunt redate cu duioșie, candoare și umor.

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.ro

Preţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Vineri, 30 septembrie I ora 19.00

EXTRACONJUGAL de Neil Simon

Cu: Andreea Mateiu, George Constantinescu

Regia: George Dogaru

*Premiul pentru cea mai bună actriță (Andreea Mateiu), la Comic 7 B – Festival de teatru, Buzau International Arts Festival 

*Premiul pentru cea mai bună actriță (Andreea Mateiu), la FITIC – Festival de Teatrul Independent Constanța

*Premiul pentru cea mai bună regie (George Dogaru), la FITIC – Festival de Teatrul Independent Constanța

Însurat, gentil și fără experiență în adulter, Barney Cashman vrea să se alăture „revoluției sexuale” înainte de a fi prea târziu. Barney are puțin peste 40 de ani, o căsnicie frumoasă, 2 copii și o afacere de succes, dar trece prin criza vârstei de mijloc. Și realizează că întreaga sa existență poate fi rezumată la cuvântul ”drăguț”. Iar ”drăguț” nu e suficient pentru el. Așa că vrea să își pună în practică fanteziile secrete și să aibă o aventură cu o altă femeie.

Bilete: mySTAGE.ro, Eventbook.roPreţ bilet: 50 lei, reducere de 20% direct pe site sau aplicată în coș

Urmărește România Liberă pe  TwitterFacebook și Google News!

Alexandru Stancu
Alexandru Stancu
2017 este anul debutului meu în presă. Am trecut pe la ProTv și Aleph News, iar din vara lui 2021 am devenit editor web la România Liberă.
Cele mai citite

Crin Antonescu recunoaște negocierile pentru candidatura la Președinție: Este o discuție complexă

Europarlamentarul PSD, Gabriela Firea, și-a exprimat sprijinul pentru candidatura lui Antonescu, lăudându-i experiența politică Fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a confirmat duminică, pentru Europa...

Vladimir Putin s-a întâlnit la Kremlin cu prim-ministrul slovac, Robert Fico

Slovacia este dependentă de gazul care trece prin Ucraina Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit duminică cu prim-ministrul slovac, Robert Fico, la Kremlin, a declarat...

Tanczos Barna, viitor ministru de Finanțe și vicepremier: Vom întări economia și reconsolida finanțele țării

Barna a promis predictibilitate, credibilitate și o abordare rațională a politicilor fiscal-bugetare Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcția de ministru al Finanțelor și vicepremier,...
Ultima oră
Pe aceeași temă