3.5 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăSocialTaxă pentru ridicarea gunoiului, scumpită, din aprilie

Taxă pentru ridicarea gunoiului, scumpită, din aprilie

De exemplu, asociația de proprietari a unui bloc cu 66 de apartamente, din cartierul Drumul Taberei, a plătit 1.060 de lei pentru serviciul de ridicare a deșeurilor de la ghenă, pe luna aprilie, față de factura de 960 de lei. Aferentă lunii martie.

De aceeași scumpire a serviciului de salubrizare au avut parte și locatarii din cartierul Militari. „Plătim cu aproximativ 200 de lei mai mult pentru ridicarea gunoiului. Ni s-a spus de la Primărie că putem să primim bonuri, o reducere a banilor plătiți pentru acest serviciu, dacă o să predăm deșeurile selectiv. Dar, deocamdată nu este clar cum o să procedăm”, ne-a declarat președintele unei asociații de proprietari a unui bloc de pe Strada Apusului.

Cei de la firma de salubrizare le-au spus asociațiilor de proprietari că scumpirea se datorează eliminării subvenției pentru ridicarea deșeurilor, de către Primăria Sectorului 6.

 

Explicațiile primarului

 Primarul sectorului 6, Gabriel Mutu, spune că nu știe nimic despre o subvenție acordată de administrația locală pentru ridicarea deșeurilor de la blocurile de locuințe. „Noi (n.r. – Primăria Sectorului 6) am lansat un proiect, prin care asociațiile de proprietari să plătească mai puțin pentru ridicarea deșeurilor, dacă predau deșeurile selectiv uneia dintre cele patru firme de salubrizare autorizate. Nu știu să fi existat o subvenție acordată pentru ridicarea deșeurilor. Nu știam de această scumpire, dar o să mă interesez”, ne-a declarat Mutu.

Compania de salubrizare „URBAN“ a mai fost protagonista unui scandal în sectorul 6, în anii precedenți, înainte de reînnoirea contractului cu Primăria, când întârzia curățenia de pe străzi și ridicarea deșeurilor.

 

 

Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mușoiu
Laurențiu Mihail Mușoiu lucrează în presa centrală din anul 2008. Din anul 2018 lucrează la “România liberă”. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Deține un master în Cercetare în Științele Comunicării. Este, de asemenea, profesor pentru învățământul primar și preșcolar.
Cele mai citite

AUR a protestat pentru reluarea turului al doilea al alegerilor prezidențiale în București

Membri și simpatizanți ai Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) au protestat sâmbătă în fața Prefecturii Municipiului București, aceștia cerând, printre altele, reluarea turului al...

Un accident la schi din Spania a făcut zeci de răniți

Un accident de telescaun produs într-o stațiune de schi din nord-estul Spaniei, situată în Pirinei, în apropiere de granița cu Franța, a făcut sâmbătă...

Donald Tusk vrea revenirea Marii Britanii în Uniunea Europeană

Premierul polonez Donald Tusk a declarat că și-ar dori un ''Breturn'' în locul Brexit, după ce a discutat vineri despre cooperarea dintre Regatul Unit...
Ultima oră
Pe aceeași temă