0.2 C
București
duminică, 19 ianuarie 2025
AcasăSocialSpitalul Judeţean Vâlcea va avea aparat de RMN de la sfârşitul lunii...

Spitalul Judeţean Vâlcea va avea aparat de RMN de la sfârşitul lunii martie

Acesta a precizat că în prezent se lucrează la amenajarea clădirii în care va fi instalat noul echipament medical, dar că până la mijlocul lunii viitoare vor fi finalizate şi aceste lucrări.

„La spital, clădirea în care va fi amplasat aparatul de rezonanţă magnetică nucleară este într-un stadiu avansat al lucrărilor, care vor fi gata la jumătatea lunii martie pentru instalarea dispozitivului RMN, aşteptat să ajungă la Vâlcea pe data de 25 martie”, a declarat Rădulescu, citează Agerpres.

Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea a primit anul trecut noul aparat RMN, printr-un proiect al Ministerului Sănătăţii, costurile pentru amenajarea spaţiului în care va fi amplasat acesta fiind suportate în mare parte de către Consiliul Judeţean.

În judeţul Vâlcea există în prezent două aparate de RMN, ambele fiind deţinute de companii private.

Cele mai citite

Un avion TAROM care urma să ajungă de la București la Tel Aviv a fost ținut la sol

Un avion, care urma să decoleze pe ruta București-Tel Aviv, a fost ținut la sol, după ce în timpul inspecției tehnice de dinaintea zborului...

CSM București a trecut în stil de mare echipă de Krim Mercator Ljubljana cu 36-23

CSM București a învins echipa slovenă Krim Mercator Ljubljana cu scorul de 36-23 (17-8), sâmbătă, în Sala Polivalentă ''Ioan Kunst-Ghermănescu'', în Grupa A a...
Ultima oră
Pe aceeași temă