3 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSocialSocietatePrima strategie UE pentru combaterea antisemitismului

Prima strategie UE pentru combaterea antisemitismului

Prima strategie UE pentru combaterea antisemitismului și promovarea vieții evreiești a fost prezentată de Comisia Europeană la 5 octombrie

Strategia propune intensificarea cooperării cu întreprinderile online pentru a pune capăt antisemitismului online, precizează Comisia Europeană. Se vor lua măsuri pentru a proteja mai bine locurile publice și lăcașurile de cult. Se dorește a se crea „un hub european de cercetare privind antisemitismul contemporan și o rețea de situri care au cunoscut Holocaustul”.

Prima strategie UE pentru combaterea antisemitismului

Aceste măsuri vor fi consolidate prin eforturile pe care UE le face la nivel internațional pentru a fi în primele rânduri în lupta împotriva antisemitismului pe plan mondial.

Nouă din zece evrei consideră că antisemitismul a crescut în țara lor. 85 la sută dintre evrei consideră că aceasta este o problemă gravă. 38 la sută dintre respondenți se gândesc să emigreze motivând că nu se simt în siguranță în UE ca evrei.

Potrivit Comisiei Europene, în prezent, un european din 20 nu a auzit niciodată de Holocaust. Pentru a păstra vie memoria, Comisia va sprijini crearea unei rețele de locuri în care a avut loc Holocaustul, dar care nu sunt neapărat cunoscute. Acestea pot fi, de exemplu, ascunzători și locuri de execuție.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Klaus Iohannis a semnat patru decrete care vizează modificări legislative și o eliberare din funcție

Unul dintre decrete vizează accesul echitabil la educație și dezvoltarea competențelor digitale în instituțiile de învățământ superior Președintele României, Klaus Iohannis, a semnat marți, 19...

Grupul FutureLife își extinde rețeaua din România prin achiziția clinicii Gynatal din Timișoara

Praga/Timișoara, 19 noiembrie 2024 – FutureLife, furnizor de top la nivel paneuropean de servicii de fertilizare in vitro (FIV) și genetică, care realizează anual...

Xi Jinping i-a solicitat lui Olaf Scholz să rezolve problema tarifelor impuse de UE asupra vehiculelor electrice din China

Președintele Chinei, Xi Jinping, a solicitat marți sprijinul cancelarului german Olaf Scholz pentru a rezolva problema tarifelor impuse de Uniunea Europeană asupra vehiculelor electrice...
Ultima oră
Pe aceeași temă