1.1 C
București
luni, 23 decembrie 2024
AcasăSocialSocietateIntră în vigoare normele UE privind combaterea violenței împotriva femeilor

Intră în vigoare normele UE privind combaterea violenței împotriva femeilor

La data de 13 iunie 2024 intră în vigoare primele norme ale UE privind combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.

Violența împotriva femeilor și violența domestică afectează aproximativ o treime dintre cele 228 de milioane de femei din țările Uniunii Europene.

„Prin incriminarea anumitor forme de violență împotriva femeilor în întreaga UE, inclusiv online, și prin consolidarea accesului victimelor la justiție, la protecție și la sprijin, directiva urmărește să asigure drepturile fundamentale de egalitate de tratament și de nediscriminare între femei și bărbați”, anunță un comunicat de presă transmis de Comisia Europeană la data de 13 iunie 2024.

Directiva urmărește să asigure drepturile fundamentale de egalitate de tratament și de nediscriminare între femei și bărbați

Noile norme includ măsuri dure împotriva violenței de gen. Normele interzic mutilarea genitală a femeilor, căsătoriile forțate precum și cele mai răspândite forme de violență cibernetică. Este interzisă și partajarea neconsimțită de imagini intime (inclusiv deepfake-uri).

„Pentru prima dată, incriminăm violența cibernetică pe criterii de gen, cum ar fi partajarea neconsimțită de imagini intime, inclusiv deepfake-uri, care este un coșmar pentru multe femei. Acest tip de violență este adesea motivul pentru care femeile părăsesc viața publică. Violența online este o violență reală, iar violența împotriva femeilor este o problemă în fiecare minut”, a declarat Věra Jourová, vicepreședinta Comisiei Europene pentru valori și transparență.

La finalul anului 2023, Věra Jourová, vicepreședinta Comisiei Europene, avusese și o întâlnire, la București, cu președintele României, Klaus Iohannis.

Urmărește România Liberă pe XFacebook și Google News!

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

Ilie Bolojan: PSD are dreptul să propună premierul, conform aritmeticii parlamentare

Bolojan a subliniat importanța respectului între partenerii de coaliție și necesitatea de a asigura stabilitate politică în România Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, duminică...

Rusia o acuză pe Maia Sandu ar pregăti o operațiune pentru preluarea controlului Transnistriei

Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a acuzat luni președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, că ar intenționa să inițieze o operațiune militară pentru...

BCE aproape de ținta de inflație: Christine Lagarde avertizează asupra riscurilor din sectorul serviciilor

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat că zona euro este "foarte aproape" de a atinge ținta de inflație pe termen mediu,...
Ultima oră
Pe aceeași temă