Sinuciderea unei adolescente în vârstă de 14 ani, din Dărăbani, județul Botoșani, ar avea legătură cu un joc de pe internet care ar fi influențat-o negativ, conform unor apropiați.
Fata în vârstă de 14 ani a fost găsită spânzurată într-o anexă a locuinței din Dărăbani, conform Poliției Botoșani.
În spațiul public au apărut informații conform cărora copila de 14 ani ar fi jucat un joc pe internet care ar fi influențat-o într-un mod negativ. Cei apropiați cred că jocul ar avea legătură cu împrejurările în care a survenit decesul, astfel că a fost dispusă ridicarea echipamentelor electronice la care avea acces minora, pentru verificări.
Totodată, polițiștii fac cercetări și pentru ucidere din culpă.
De asemenea, a fost dispusă autopsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Un caz similar s-a petrecut în 2017. Atunci, o fată de 15 ani, din Sibiu, a murit după ce a căzut de pe un bloc cu 9 etaje. Se știa că aceasta ar fi intrat în jocul „Balena Albastră”, având un „mentor” care îi dădea diverse însărcinări şi îi spunea ce să facă. Dosarul nu a fost finalizat.