Ministerul Educației (ME) lasă școlile să rezolve singure problema reorganizării efectivelor de la clasa a V-a, impunând respectarea unei legi promulgate de Parlament, dar care lasă loc discriminării.
Secretarul de stat pe învățământ preuniversitar din Ministerul Educației, Sorin Ion (foto), a declarat, pentru “România liberă”, că trebuie respectată legea dată de Parlament.
“Nu este o reglementare, nici la nivel de ordin de ministru, nici la nivel de instrucțiune de minister. Este lege. Mai mult decât atât este lege în vigoare de un an de zile, din august 2020. Mă refer la Legea 185 din 2020. Efectivele de elevi permise în clasă sunt precizate în lege: la clasa a V-a, 26 de elevi plus maximum trei, care sunt aprobați de inspectoratul școlar. Problema este acolo unde la clasa a IV-a avem peste 29 de copii și trebuie reglate efectivele la a V-a”, ne-a declarat Sorin Ion.
Mai mulți profesori
Secretarul de stat spune că ministerul va suplimenta numărul de cadre didactice.
“Ministerul Educației este dispus și, de fapt, a făcut deja asta, să suplimenteze numărul de norme cu cât este necesar. Din partea școlilor și a primăriilor, în foarte multe cazuri, există și soluții de spațiu”, ne-a mai spus Sorin Ion.
Acesta susține că nu vor exista soluții fără a nemulțumi.
“Singura problemă este cum se reorganizează efectivele, acolo unde este nevoie de acest lucru, astfel încât să nu existe nemulțumiri. Nu o să existe soluții care să nu creeze nemulțumiri. Indiferent ce criteriu vom aplica, fie că e tragere la sorți, fie că e ordine alfabetică, vor exista nemulțumiți. Toată lumea își dorește o reducere a efectivelor, pentru că sunt clasele prea aglomerate. Dacă ne uităm în arhivă, o să vedem că s-a scris foarte mult și s-a declarat la televizor că sunt clasele prea aglomerate. Când se realizează acest lucru, ne lovim de… Să mă iertați, dar… Mi se tot spune de elevi traumatizați. Lucrez cu elevi de treizeci de ani, fiind profesor de gimnaziu. Schimbarea unor colegi nu îi traumatizează pe elevi. Sunt multe colegii care își formează efectivele de clasa a V-a de la zero”, mai spune secretarul de stat.
Oficialul ME spune că ministerul nu poate încuraja la nerespectarea legii.
“Aceste prevederi sunt din Legea 185, care reglementează efectivele de elevi permise la clasă, care a devenit parte din Legea 1 (n.r. – Legea Educației Naționale) și care se aplică la începuturile de ciclu. Legea spune că rămân cu aceleași efective clasele formate deja la intrarea în vigoare a prezentei, până la finalizarea ciclului de studiu. Nu avem probleme la ciclul primar și la cel liceal, pentru că acolo efectivele s-au format respectând prevederile legii. Prin cutumă, se merge cu același colectiv de la clasa pregătitoare, până la a VIII-a. Inițiatorii acestei legi trebuiau să se gândească la efectele adverse. Nu ne-am permis să abrogăm prevederile acestei legi, pentru că ar fi existat un scandal și mai mare: că nu vrem reducerea efectivelor din clase”, ne-a mai precizat Sorin Ion.
Acesta susține că nu există nevoie de metodologie pentru aplicarea Legii 185.